Menu

Articol

Femeile social-democrate cred în roz! Palatul Cultural din Reşiţa s-a luminat în culoarea speranţei

Cu prilejul Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Cancerului la Sân, iari, femeile social-democrate din Caraş-Severin, sub conducerea preşedintei Tudoriţa Nicula, au realizat o campanie de informare şi de sensibilizare a populaţiei, cu privire la prevenirea cancerului la sân. Acţiunea a cuprins împărţirea de pliante informative, discuţii cu cetăţenii în spaţii publice, iar, în final, odată cu lăsarea serii, pe Palatul Cultural s-au aprins luminile roz, simbol al speranţei şi al luptei împotriva acestei maladii.

În legătură cu acţiuea întreprinsă, preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate din Caraş-Severin, Tudoriţa Nicula, ne-a declarat:

„În întâi octombrie s-a împământenit ca pe clădirile importante din întrega lume, să fie prezentă culoarea roz. În Reşiţa, până anul acesta nu am reuşit. Mă bucur pentru faptul că, acum, cu sprijinul Asociaţiei Culturale Reşiţa Română, să luminăm Palatul Cultural în roz. Roz este culoarea luptei împotriva cancerului la sân. Suntem solidare cu victimele acestei maladii, maladia secolului, precum şi cu cele care am trecut printr-o astfel de boală. Ne-am dori ca toată lumea să îşi iubească propria persoană, sănătatea, să meargă la medic la cel mai mic semn. Organismul ne dă semne”.

Tudoriţa Nicula: „Sper ca noul guvern să ne ajute!"

„Eu, ca preşedintă a Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, am făcut propunerile şi voi insista, sper, la noul guvern, să am o deschidere pentru introducerea mamografiilor gratuite. Screemingul de col uterin s-a reuşit a se introduce gratuit, dar, mamografiile nu beneficiază de gratuitate. Ne-am dori şi reconstrucţia celor care au suferit o extirpare de sân, să fie fonduri cât mai multe şi toate femeile care au suferit o mutilare, pentru că aşa este, o operaţie de extirpare de sân este, oarecum, o mutilare pentru femei, să aibă norocul şi banii necesari să suporte toate cheltuielile pentru reconstrucţia mamară”, a mai spus Tudoriţa Nicula.

Momentul aprinerii luminilor pe Palatul Cultural a fost inserat în programul Festivalului „Zilele Palatului Cultural”, festival care a adus în faţa edificiului formaţii folclorice şi sute de spectatori.

Powered by Jasper Roberts - Blog