Articol

Cărțile de istorie, cel puțin cele editate până în 1989, rețin doar informațiile pozitive despre voievozii și domnitorii noștri. De la Decebal și până la Mihai Viteazu, de la Horea, Cloșca și Crișan și până la Avram Iancu și Alexandru Ioan Cuza toți au fost viteji, drepți, harnici, iubitori de glie și curați ca lacrima. Niciun cuvânt despre corupție, despre viața desfrânată pe care o duceau unii ori, despre intrigile de la curte și amantlâcurile la care au fost parte. Chiar dacă cronicarii vremii au reținut și faptul că unii dintre ei, pe cât erau de viteji, pe atât erau și de iubăreți, scandalagii și răzbunători, propagandiștii regimului comunist nu au suflat nicio vorbă despre apucăturile lumești ale acestora. Au trecut totul sub tăcere, la fel cum gosapodina leneșă bagă gunoiul sub preș.

În cazul unora dintre ei nici prin cap nu ne-ar fi trecut că faptele lor ar fi fost demne de știrile de can-can din zilele noastre. Noroc că în vremurile acelea informațiile ajungeau greu la urechile supușilor, după săptămâni sau chiar luni de la consumarea lor. Spre exemplu, Mircea cel Bătrân. Apelativul de „bătrân“, pe care i l-au dat după moartea sa unii cronicari, echivalează cu un om la locul lui, înțelept, evlavios și plin de smerenie. În realitate, Mircea a fost la fel de iubăreț precum Ștefan cel Mare, dacă nu chiar mai iubăreț. Un fustangiu devenit celebru, dar despre care manualele de istorie nu au pomenit nimic. Între două bătălii sau după o reculegerea la mănăstire, domnitorul își găsea liniștea și odihna, dar și plăcerile trupești în brațele unor domnițe amatoare de aventuri amoroase, începută la câte un han și terminată în iatacul pregătit din timp de hangiță. Și uite așa, domnitorul a „umplut țara de bastarzi“, după cum avea să consemneze o cronică bizantină a vremii. Cronicarul nu spune cît de mulți copii a avut Mircea în afara căsătoriei, însă remarcă faptul că unii s-au luptat între ei pentru a ajunge pe tronul Țării Românești, după moartea tatălui natural.

Sigur, una e una, și alta e alta. Nu trebuie să amestecăm calitățile de strateg, de vizionar și de luptător ale lui Mircea domnitorul, cu plăcerile sale lumești, așa cum au rămas ele scrise în letopisețe. Nu de alta, dar pe vremea lui nu se plătea pensie alimentară ca în ziua de azi și nici nu se inventaseră testele de paternitate. Pe de altă parte, nici femeile cu care se culca și făcea copii nu aveau pretenții materiale exagerate, gen case boierești, calești trase de bidivii nărăvași ori pungi cu bani. Dar nici nu dădeau fuga la televiziuni și ziare să trâmbițeze vestea aducerii pe lume a unui copil, os domnesc, deși, în realitate, el era un bastard, nimic altceva.