Articol

Pe vremea lui Ceaușescu, munca era considerată o datorie de onoare pentru fiecare cetățean. Începând cu vârsta de 18 ani, fiecare avea un loc de muncă și se simțea responsabil pentru faptele sale acolo unde își desfășura activitatea, uzina fiind considerată a doua familie, iar șantierul o adevărată școală a vieții. Cel puțin în teorie se spunea asta, în documentele de partid și în cuvântările tovarășului.

În realitate, lucrurile nu au stat nici pe departe așa. Și atunci au existat oameni care tăiau frunze la câini și trândăveau toată ziua la umbră, oameni care erau constrânși să presteze o activitate, fiind adunați din discoteci și baruri de milițieni și trimiși să muncească pe șantierele tineretului. Degeaba a încercat partidul să spoiască în culori vii și optimiste acele vremuri, că au fost destui cei care se încăpățânau să se alinieze directivelor trasate de aparatul de propagandă.   

Până și basmele noastre vorbesc despre nemuncă și lene. Ion Creangă are cea mai cunoscută poveste pe această temă. Cea a țăranului dus la spânzurătoare de sătenii săi, pentru că îi era lene să și mănânce. Unei cocoane i s-a făcut milă de bietul creștin și s-a învoit să-l ia acasă la ea, să-l hrănească toată ziua doar cu posmagi, să nu facă prea mare efort la mestecat. Însă, după ce a aflat răspunsul la întrebarea „muieți-s posmagii?“ leneșul a preferat ștreangul, spre disperarea bietei femei.

Să nu credeți că doar în povestea lui Creangă a existat un astfel de personaj care, cine știe, o fi și trăit cu adevărat. Și în zilele noastre astfel de cazuri sunt frecvente. Tineri, dar nu numai, care nu vor să muncească. De lene, nu din altă pricină. Citesc într-o publicație online că într-un sat din Botoșani oamenii preferă să moară de foame, pentru că munca e grea și cere timp. Din 3.000 de locuitori ai comunei, 800 trăiesc din ajutoarele sociale. Primarul le-a adus doi investitori în sat, dar degeaba se roagă să se angajeze, căci ei preferă să stea toată ziua la cârciumă. Când nu mai au bani pentru țuică făcută din „pufoaică“ se apucă de furat, și tot nu lucrează, de parcă ar vrea să spună că munca înobilează omul, dar nici lenea nu omoară.

Și ca într-o reclamă la modă, povestea posmagilor merge mai departe, adecvată la realitatea acestor vremuri!