Articol

Îmi plac discursurile festive şi fanfarele. Fanfarele îmi plac pentru că am impresia că s-au născut din sufletul militarilor care nu vor să tragă cu puşca. Dacă nu-ţi place războiul, cum ar fi şi normal, şi nimereşti în armată, te bagi la fanfară. Sigur, trebuie să ai şi ceva calităţi muzicale. Discursurile festive sunt şi ele de luat în seamă, fie că sunt solemne, scorţoase, bombastice, fie că sunt rigide sau elastice. În general, se crede despre discursurile festive că trebuie să fie însufleţitoare, mai ales că ele (discursurile) sunt ţinute de lideri. Discursurile spun multe, şi concentrat, despre momentul în care sunt lansate, dar şi despre persoana care vorbeşte (citeşte).

De Ziua Naţională a României, am avut parte şi de discursuri şi de fanfară. Bun moment de analiză. Îmi aduc aminte că fostul preşedinte de Consiliu Judeţean din Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, „a făcut carieră” cu discursurile sale festive, care erau mereu mai altfel, erau oarecum ştiinţifice, cu incursiuni în istoria mai puţin cunoscută. Vorbea liber şi nu vorbea rău, cea ce i-a şi inhibat pe mulţi dintre colegii sau adversarii săi.

Anul acesta, de Ziua Naţională, adică ieri, un discurs mai aparte a ţinut primarul Reşiţei, Ioan Popa. A ţinut discursul citindu-l de pe hârtie, dar a fost interesant, elastic, bine ticluit. Adică vreau să spun că, mie, chiar mi-a plăcut. Popa a vorbit despre starea oraşului, care nu e tocmai bună, apoi a vorbit despre spiritul şi esenţa oraşului. „Important este să înţelegem că nu termopanul, asfaltul şi firma luminoasă dau viaţă unui oraş, ci starea de spirit a celor care îl populează”, a zis Popa, cerând oamenilor să adere la o stare de spirit pozitivă. Căci bunăstarea vine din efortul conjugat al oamenilor. Bine găsit, bine ţintit. Zic eu. Apoi, ce a mai fost bine, a fost că primarul şi-a declarat limitele. Limite normale, care vin din asumarea unor lucruri pe care le poţi face şi recunoaşterea a ceea ce nu-ţi stă în putere să faci: „Nu stă în puterea unui primar să mărească pensiile şi salariile, dar voi încerca să asigur oamenilor condiţii decente de civilizaţie, un oraş curat şi sigur. Voi face tot ce-mi stă în putinţă să atrag investitori, astfel încât oamenii să aibă locuri de muncă, un acoperiş deasupra capului, să aibă unde să-şi plimbe copiii şi, mai ales, să fim mândri că suntem din Reşiţa!”  

Una peste alta, două anotimpuri din mandatul noiii administraţii a Reşiţei au trecut, problemele au rămas. Prea multe nu s-au făcut în Reşiţa, dar primarul scoate în faţă economiile. Că a oprit o parte din scurgerile de bani, care mergeau spre clienţii politici. Posibil să fie aşa, rămâne să sperăm că nu se vor lipi la bani noii clienţi, căci „clientelă” disponibilă există. Deci, în ultimele luni, am funcţionat pe economie. Chiar şi festivităţile de Ziua Naţională au fost „pe sărăcie”. Paradă modestă, scurtă, final fără fasole cu cârnaţi. Ioan Popa spune că nu se cădea să scoată fasolea în stradă în vremuri de austeritate şi, mai ales, în campanie eelctorală. Dar la anul, când se vor vedea şi rezultate, va scoate cazanele cu fasole în piaţă. Fasole să ajungă la tot reşiţeanul! Aşadar, semne bune anul are!

Discursul a fost bun, urmează faptele. Şi ştiţi cum se zice: „Să faci ce spune Popa...”