Articol

În copilăria mea, Moș Crăciun, căruia i se spunea Moș Gerilă, nu era un personaj atât de sofisticat cum este astăzi. Poate că în alte părți ale lumii să fi fost altfel, dar Moșul responsabil cu împărțitul darurilor la mine pe stradă și în oraș, la Oțelu Roșu, era un tip simplu, glumeț și care niciodată nu venea cu tolba doldora de dulciuri și jucării. Câteva saloane, de zahăr, dar care ne lua ochii cu ambalajul strălucitor, o ciocolată, (alea cu rom erau o minunăție), o jucărioară-două confecționată din lemn sau tablă (aici intrau tobele și trompetele) și cam atât. De bucurie, recitam poezia pe neresuflate și abia așteptam să plece și la alți vecini să putem bate toba sau, după caz, fetițele să se joace cu păpușile de cauciuc fabricate la Arad. A doua zi, când ieșeam noi copiii să ne jucăm în gropan, ne lăudam cu ceea ce primisem cu o seară înainte. Ca un făcut, Moșul ne aduse la toți la fel, semn că se aprovizionase din aceeași librărie, singura din oraș.

În centru urbei, peste drum de primărie, pe malul Bistrei, exista un orășel al copiilor, cu un Moș Crăciun, înalt de vreo trei metri, confecționat din placaj și care avea o proptă în spate pentru a nu fi răsturnat de vânt. În bradul semeț adus din pădure, poate de pe Tarnița, erau cutii de carton în ambalaj strălucitor, și becuri colorate. Becuri normale, pe care cineva le vopsea din timp în roșu, albastru, galben și în alte culori. Jur-împrejur, o lume de basm, cu animăluțe confecționate tot din placaj, de la vulpi, urși și lupi până la cele care trăiesc pe lângă casa omului, cu vânzători de vată pe băț și mere însiropate, cu părinți îmbrăcați în hainele cele bune, de sărbătoare.

Alte vremuri, alte trăiri. Cum poți să ți-l imaginezi astăzi pe Moș Crăciun venind cu o tobă din tablă și o păpușă din gumă? Pare nefiresc, dacă nu cumva astfel de jucării sunt interzise prin directivele Uniunii Europene privind integritatea copiilor. Cum să te bucuri de Moș Crăciunul (gonflabil, nu din placaj) dacă copilul nu are grad de comparație cu ce e nu doar la Timișoara, ci și la Viena? Cum să vină astăzi Moș Crăciun cu sania aceea țărănească, cu tălpici de lemn și cum să nu le aducă copiilor noștri măcar o tabletă la promoție, dacă nu un telefon de ultimă generație? Cum să nu își imagineze copiii de astăzi că sunt parte a acelor reclame care ne zbuciumă viața noastră, cât timp pretențiile lor se aliniază la aspirațiile europene?

Evident, vorbim de emancipare. De o altă lume, una care lasă în urmă un trecut pe cât de simplu, pe atât de sănătos. Să nu creadă cineva că este mai fericit astăzi când primește atâtea daruri, decât am fost noi, cândva. Sărbătoarile rămân sărbători și pentru omul bogat, pentru și cel ce nu are. Dincolo de daruri, de numărul lor, contează spiritul lor, care ne face mai buni și mai înțelegători. De aceea este bine să-l iubim pe Moș Crăciun, oriunde am fi și oricâte avuții am strîns pe lângă noi.