Menu

copilărie

Nişte jucării

O cunoştinţă relativ recentă m-a întrebat care a fost jucăria mea preferată în copilărie. Nu ştiu care ar fi motivul să întrebi pe cineva aşa ceva! Poate, să-i sondezi subconştientul, frustrările, apucăturile, să-i faci portretul psihologic! Chiar, mă gândesc, acum, că ce-ar fi ca o astfel de întrebare să devină rubrică obligatorie pe CV! Hahaha, glumesc!

Raiul de praf, funingine şi zgură

Moartea prematură a confratelui nostru întru bucurii şi suferinţe, Puiu Băndăşilă, fost coleg de echipă în meciurile de pe strada Vântului, m-a întristat şi m-a făcut să rătăcesc cu gândul pe dealurile copilăriei, pe Dealul Crucii, Dealu' Mare, pe Dealul şi Valea Ţerovei, pe la halda de zgură, pe străzile din coasta Dealului Mare, numerotate cu cifre latine, rândurile: I, II, III şi IV.

Ion Creangă a fost sărbătorit la Reşiţa în prezenţa lui Nică

Scriitorul Ion Creangă, născut în 1 martie 1837 la Humuleşti, a fost sărbătorit, astăzi, la Reşiţa. Evenimentul, organizat cu prilejul împlinirii a 180 de ani de la naşterea scriitorului, a avut loc la Colegiul Tehnic Cărăşan din Reşiţa, în prezenţa lui Ion Bocancea, interpretul lui Nică, în filmul „Amintiri din copilărie”, realizat în 1964, în regia Elisabetei Bostan.

Iubiţi-l pe Moş Crăciun!

În copilăria mea, Moș Crăciun, căruia i se spunea Moș Gerilă, nu era un personaj atât de sofisticat cum este astăzi. Poate că în alte părți ale lumii să fi fost altfel, dar Moșul responsabil cu împărțitul darurilor la mine pe stradă și în oraș, la Oțelu Roșu, era un tip simplu, glumeț și care niciodată nu venea cu tolba doldora de dulciuri și jucării.

Concurs la Anina - „Căruţ-line. Aminteşte-ţi copilăria” şi înscrie-te!

Asociaţia „ADRENALINE”  organizează a doua ediţie a concursului de cărucioare cu rulmenţi numit „Căruț-line. Amintește-ți copilăria”! Evenimentul va avea loc în Anina, judeţul Caraş-Severin, în perioada 22-24 aprilie 2016. Concursul de cărucioare cu rulmenţi se va desfăşura pe o stradă în pantă din cartierul Sigismund.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog