În cadrul şedinţei Consiliului Local Caransebeş de miercuri, 28 decembrie, s-au discutat şi problemele cu care se confruntă cetăţenii care locuiesc în blocurile din Balta Sărată – canalizarea, starea subsolurilor şi presiunea apei, propunerea de implicare a primăriei în soluţionarea acestora venind din partea grupului social-democrat.
„Eu consider că este vorba despre abordări populiste, la fel cum se încearcă de fiecare dată în astfel de situaţii, spunându-se că primăria nu doreşte să rezolve aceste probleme, care – trebuie să o spunem o dată pentru totdeauna – sunt problemele asociaţiilor de proprietari, a declarat primarul Felix Borcean. Primăria poate da o mână de ajutor, însă nu poate soluţiona toate problemele legate de subsoluri sau de altă natură, atâta vreme cât ele se semnalează în interiorul clădirilor, al căror proprietar nu este primăria, ci asociaţia respectivă”.
Edilul-şef al municipiului a mai spus că problema apei şi a canalizării în Balta Sărată, inclusiv la Blocurile ANL, se va rezolva odată cu implementarea noilor trasee ale reţelelor de apă şi canal din proiectul care se află în derulare.
În încheiere, primarul municipiului a făcut un apel către cetăţeni, să participe în număr cât mai mare la Revelionul organizat de administraţia locală, în aer liber. „Doresc să le urez tuturor caransebeşenilor La mulţi ani, un an nou prosper, cu împliniri şi cu cât mai multe realizări!”, a adăugat edilul.