Menu

Articol

Reșița este pe loc codaș și la gradul de siguranță a vieții

Un studiu efectuat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research, arată că Oradea este oraşul cu cel mai ridicat grad de siguranţă a vieţii, fiind urmat într-un clasament neoficial de Braşov, Cluj, Sibiu, Sfântu Gheorghe şi Timişoara. La polul opus se situează oraşele cele mai puțin sigure la ora actuală din România: Alexandria, Suceva, Satu Mare, Bacău, Călărași, Târgoviște, Vaslui, Piatra Neamț, Galați și Reșița.

Pe regiuni, în Transilvania ocupă primul loc, urmată de Crișana, București, Ilfov, Oltenia și Banat, în timp ce Moldova, Dobrogea și Muntenia se plasează în coada clasamentului.

Criteriile de evaluare au avut în vedere costul general al vieții, accesul la instituțiile de sănătate publică, calitatea mediului înconjurător, curățenia și zgomotul din mediul urban, spațiile verzi, situația transportului public și accesul la instituțiile educaționale.

Potrivit www.wall-street.ro, studiul a fost efectuat în perioada noiembrie 2016-ianuarie 2017, în 42 de orașe, practic reședințele de județe, iar evaluările au fost făcute de locuitorii localităților respective pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău și 5 foarte bine. Pe această bază, subiectivă, a fost stabilit clasamentul cartierelor cu cel mai ridicat grad de siguranță a vieții din România: Grigorescu-Cluj, Titan-București, Găvana 3-Pitești, Răcădău-Brașov și Soarelui-Timișoara. Participanții la studiu au desemnat și cele mai dezavantajoase cartiere ori zone din acest punct de vedere: Bereasca, din Ploiești, Periferie-Botoșani, Calea Caransebeșului-Reșița, Ferneziu-Baia Mare și 1 Mai, din Alexandria.

Powered by Jasper Roberts - Blog