Menu

Articol

Codrul, frate cu românul! Hurduzeu şi Popovici s-au întâlnit cu Mihai Bona, în pădure, la Văliug

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin Silviu Hurduzeu s-a întâlnit, ieri, cu fostul său coleg, fost vicepreşedinte de Consiliu Judeţean şi, după cum declară, un bun prieten, Mihai Bona. Întâlnirea a avut loc într-o margine de codru a Ocolului Silvic Văliug. La faţa locului a fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ionuţ Popovici. Cei trei prieteni au discutat, la aer curat, dar, nu prea mult, fiindcă au pus mâna pe sape şi lopeţi, principalul obiectiv al întâlnirii fiind plantarea de molizi, în cadrul evenimentului „Luna Pădurii”.

„Am răspuns astăzi, 5 aprilie, invitaţiei şefului Ocolului Silvic Văliug, Mihai Bona, un bun prieten, de altfel, de a mă alătura acţiunii lor de împădurire desfăşurată în „Luna Pădurii”, important eveniment silvic derulat, anual, în intervalul 15 martie – 15 aprilie. Împreună cu vicepreşedintele Ionuţ Popovici şi arhitectul şef Victor Naidan am reuşit să plantam mai mulţi molizi urmând să revenim şi anul viitor pentru a continua demersul nostru şi pentru a vedea rezultatul muncii depuse”, a scris ieri, Silviu Hurduzeu, pe pagina sa oficială.

„Alături de personalul silvic din cadrul ocolului, i-am cunoscut astăzi şi pe muncitorii zilieri, 15 la număr, impresionat fiind de efortul muncii depuse dar şi de faptul că sunt ca o mică comunitate, uniţi, chiar dacă lucrează departe de casele lor”, a mai afirmat Silviu Huduzeu, impresionat de munca cu sapa şi lopata a silvicultorilor.

Powered by Jasper Roberts - Blog