Menu

Articol

Flora Răducan - „Lumini şi umbre”, la Galeria Agora din Reşiţa

Flora Răducan şi-a vernisat, aseară, la Galeria Agora din Reşiţa, expoziţia de pictură „Lumini şi umbre”, cu lucrări în ulei pe pânză şi acuarele. În deschiderea evenimentului au vorbit pictorul Ion Bobeică, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Filiala Reşiţa, şi profesorul Călin Chincea. Ion Bobeică, în calitate de gazdă a expoziţiei, a prezentat activitatea prodigioasă a Florei Răducan, apreciind seriozitatea, consecvenţa şi originalitatea artistei, fiică a consacratului pictor lugojean, Constantin Răducan, care a fost şi el prezent la eveniment.

„În lucrările Florei Răducan ete vorba despre lupta dintre lumini şi umbre, e vorba despre o reprezentare emoţională a naturii. Flora Răducan nu se mulţumeşte cu reprezentarea naturii prin măiestria acumulată, lucrările ei trăind prin ideile şi emoţiile pe care le degajă”, a spus, printre altele, profesorul Călin Chincea.

În lucrările cele mai reprezentative de pe simezele Galeriei Agora, Flora Răducan este fascinată de negru, de întuneric, de smoala amintirilor sau ale presentimentelor sumbre care învăluie spaţiul, aerul, trăirile, însă din apăsarea întunecoasă răzbate şi lumina, răzbate cu greutate, ceea ce face ca lumina puţină să fie cu atât mai specială, mai preţioasă.  

Flora Răducan, născută la Lugoj, a absolvit, în 1999, Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, are un master în pictură, absolvit în 2006, este membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 2001, şi-a prezentat zeci de expoziţii personale şi de grup, la Lugoj, Timişoara, Bucureşti, Reşiţa, Bucureşti, Târgu Mureş, Dej, precum şi în străinătate, în Grecia, Germania, Polonia, Canada, Ungaria, Franţa etc. A participat la tabere de creaţie plastică, fiind prezentă şi în taberele de la Gărâna şi Oraviţa, din Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog