Menu

Articol

Primarul Felix Borcean promite îndulcirea vieţii în Balta Sărată

Autor: 

Câteva zeci de locuitori din cartierul Balta Sărată au fost prezenţi vineri, 12 mai, la întâlnirea pe care primarul Caransebeşului, Felix Borcean, o are, la fiecare sfârşit de săptămână, cu cetăţenii din cartierele municipiului, pentru a afla la faţa locului problemele cu care se confruntă aceştia şi a găsi, împreună, soluţii pentru rezolvarea lor.

De această dată, sesizările venite de la oamenii din zonă au vizat starea subsolurilor blocurilor, alimentarea cu apă, canalizarea, curăţenia, gălăgia făcută noaptea de grupuri de tineri, degradarea mobilierului stradal ori a staţiei de autobuz, sau iluminatul.

Timp de mai bine de o oră, edilul, care a venit însoţit de city-managerul Andrei Ungur şi de şefii serviciilor subordonate Primăriei, a stat de vorbă cu cetăţenii, în grupuri sau individual, răspunzând întrebărilor acestora, ori propunând soluţii. „Problemele cele mai stringente cu care se confruntă locuitorii din Balta Sărată sunt, din câte am înţeles, cele legate de canalizare, de starea subsolurilor, dar şi de alimentarea cu apă potabilă, respectiv presiunea scăzută a acesteia. În acest sens, ne-am propus ca în ultima săptămână a lunii mai să venim din nou, de data aceasta într-o altă componenţă, cu reprezentanţii societăţii Aquacaraş şi cu cei ai Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, şi, împreună, să dăm o mână de ajutor oamenilor în rezolvarea problemelor”, a spus Felix Borcean.

Un alt aspect discutat vineri de edilul municipiului cu cetăţenii din Balta Sărată s-a referit la un program de finanţare din fonduri europene, prin care vor fi reabilitate, modernizate şi extinse locuinţele cunoscute sub denumirea de „barăci”. „Prin acest program, le vom asigura un trai decent celor care locuiesc în respectivele imobile, aşa cum am promis în campania electorală şi în celelalte rânduri când am vizitat acest cartier. Proiectul general are o valoare de aproximativ 5 milioane de euro, dar el se adresează şi vechiului Spital de psihiatrie şi zonei cunoscute ca «Blocurile NATO», într-un cuvânt, persoanelor defavorizate, pentru reintegrare socială, pentru asigurarea unor condiţii de trai decente, pentru acces la educaţie, e un program complex”, a mai spus primarul municipiului.

În cadrul aceleiaşi întâlniri, Felix Borcean a vrut să afle şi părerea cetăţenilor care locuiesc în Balta Sărată despre un proiect care a stârnit controverse în şedinţele de Consiliu local, acela privind construirea unui complex de terenuri de sport pe amplasamentul locului de joacă destinat copiilor, urmând ca acesta să fie mutat în imediata apropiere, locuitorii din cartier fiind de acord cu această iniţiativă a municipalităţii. „Chiar dacă azi n-au fost prezenţi chiar cei cărora li s-ar adresa acest proiect, din ceea ce am discutat, am înţeles că părinţii copiilor care ar putea beneficia de aceste terenuri sunt pentru punerea lui în practică. Am crea astfel un loc decent pentru activităţi sportive, iar locul de joacă ar fi relocat, pentru că în cartier sunt destule spaţii, însă spaţiul pe care e acum terenul de joacă este cel mai potrivit pentru proiectul nostru, fiindcă în zonă nu am găsit un alt teren care să aparţină Primăriei şi să se preteze, ca dimensiuni, pentru ce dorim noi să facem”, a mai spus primarul municipiului.

În ceea ce priveşte curăţenia în cartier şi distrugerile care au loc aici, edilul a ţinut să precizeze: „Eu doar atât le transmit oamenilor: faptul că fac mizerie şi aduc prejudicii ne costă pe toţi. Toate se răsfrâng asupra buzunarelor noastre, pentru că orice acţiune vom întreprinde pentru a repara sau curăţa anumite zone va fi pe bani, cu oameni care trebuie plătiţi pentru aceste lucruri”.

Powered by Jasper Roberts - Blog