Menu

Articol

Munca şi nemunca la români

Oferta începutului de vară pentrui bugetari este o mini vacanţă de aproape o săptămână. A treia în cinci luni și un pic, iar până la sfârșitul anului cu siguranță că se vor mai găsi oportunități de acest fel.  Deși nu are nici o legătură cu Ziua Muncii, pe care abia am sărbătorit-o la 1 Mai, Ziua Copilului a fost declarată zi nelucrătoare. Așa, să se bucure părinții de cei mici, iar cei mici să petreacă mai mult împreună cu cei mici. Sanchi! E o decizie prin care ne furăm căciula unii, altora, la fel cum era și în vremurile de dinainte de 1989 când, noi ne făceam că munceam, iar ei se făceau că ne plătesc.

Adevărul e că guvernul a profitat de faptul că Rusaliile s-au nimerit să fie în preajma Zilei Copilului și și-a pogorât bunătatea asupra slujbașilor din administrație. Doar asupra lor, căci românii care lucrează la privat au tras din greu până vineri, la sfârșitul programului. Și ei au copii, și pentru ei a fost 1 Iunie, doar că, una e să aibă grijă statul de tine, și alta să te aibă în pază patronul. Teoretic, mini vacanța numără cinci zile, dintre care trei lucrătoare. În realitate, însă, ea început de miercuri, cu mobilizarea telefonică a prietenilor și  planuri de petrecere a zilelor libere, și va continua și marți, după zicala românească răstălmăcită: „Fie slujbașul cât de mic, după vacanță mai stă un pic”.

Și în alte țări se acordă liber de sărbătorile religioase, dar niciunde în Europa de sărbătoarea propriu-zisă nu se leagă alte zile care nu au nimic în comun cu evenimentul respectiv, sub pretextul recuperării lor. Doar noi așteptăm ca Rusaliile, Sf. Maria sau 1 Decembrie să pice într-o zi de vineri și de luni. Sau de joi, ca doar, doar s-or îndura cei de la guvernare să ne lase acasă pentru cât mai multe zile. E o meteahnă veche de care nu scăpăm, pentru că munca ne face scurtă la mână și ne creează insomnii. Și cu toate acestea, ne lamentăm că nu avem salariile și nivelul de trai ale nemților, englezilor ori francezilor căci, deh, la cârcoteli nu ne întrece nimeni!

Powered by Jasper Roberts - Blog