Menu

Articol

Pogorârea Sfântului Duh - securizată în sistem integrat de efectivele poliţiei!

Credincioșii ortodocși sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh – Rusaliile” în perioada 19-20 iunie, iar ziua de luni, 20 iunie, este declarată zi liberă la nivel naţional.

În acest sens, suntem informaţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin că în această perioadă, conform atribuţiilor specifice, structurile Inspectoratului de Poliţie vor acţiona în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii stradale și în zona bisericilor, precum şi adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

Astfel, zilnic, vor acţiona pe raza judeţului aproximativ 260 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalității economice şi rutieră, ce vor dispune de un număr de 133 de autospeciale de intervenţie.

Au fost constituite şi echipe operative de rezervă, însumând un număr total de 32 de poliţişti, ce vor acţiona cu 18 autospeciale de intervenţie.

În toată această perioadă, zilnic vor acţiona 10 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, 30 de poliţişti rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene.

În final, poliţiştii atrag atenţia cu privire la consumul de alcool, multe din tragediile generate de criminalitatea cu violenţă sau de evenimentele rutiere  producându-se  pe fondul consumului de băuturi alcoolice în exces.

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin transmit tuturor locuitorilor din judeţ, urarea: SĂRBĂTORI ÎN SIGURANŢĂ!

Powered by Jasper Roberts - Blog