Menu

Articol

Unde dai și unde crapă!

Polițiști reşiţeni cercetează un bărbat, în vârstă de 66 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri și alte violențe după ce a fost implicat într-o altercație cu un conducător auto pe Aleea Călimanilor din municipiul reședință de județ.

Polițiștii susțin că, joi, 1 iunie, în jurul orei 9.30, în timp ce se deplasa cu soția pe aleea respectivă, din Micro IV, bărbatul de 66 de ani l-a înjurat pe un şofer care i-a claxonat pe motiv că cei doi se deplasau pe mijlocul părții carosabile.

Între cele trei persoane a avut loc o altercație, în urma căreia soția bărbatului de 66 de ani ajuns la spital, rănită la o mână. Ulterior, bărbatul a sunat la Poliție declarând că femeia a fost agresată de un conducător auto necunoscut.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat ieri conducătorul autoturismului în persoana unui bărbat de 50 de ani, din Reșița și au stabilit că în timpul altercației, bărbatul de 66 de ani și-a lovit soția care a intervenit între ei pentru a aplana conflictul.

La sediul Poliției, bărbatul de 66 de ani și-a recunoscut fapta, pe numele lui fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe”, ne-a precizat Cecilia Dăneț, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Polițiștii municipiului Reșița continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta. 

Powered by Jasper Roberts - Blog