Un șofer din județul Mehedinţi s-a ales cu dosar penal, după ce poliţiştii cărăşeni l-au depistat conducând neregulamentar pe un drum public.
La vreme de trei ceasuri rele, marți, 13 iunie, lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliţie Rurală Mehadia au depistat un bărbat, în vârstă de 31 ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 57B.
Cu ocazia verificării documentelor s-a constatat că numerele provizorii ale mașinii erau expirate, șoferul nu avea permis de conducere, iar în urma testării acestuia cu aparatul etilotest rezultatul a fost pozitiv.
Conducătorul auto i-au fost recoltate de probe biologice de sânge, fiindu-i întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea unui autovehicul de către o persoană sub influența băuturilor alcoolice, conducere fără permis”.