Articol

Două fete aleargă într-un bazin cu bulgări de gheaţă, se opresc, se îmbrăţişează, înoată, zboară, ard! Spun o poveste despre iubire, ură, luptă, renunţare. Peste cincizeci de oameni refac istoria omenirii, de la creaţie până la Apocalipsă, într-un bazin cu apă rece! Într-o hală industrială se recreează lumea zbuciumată a adolescenţei în „la belle epoque”, o atmosferă halucinantă, cu lumni, umbre, ceţuri… şi muzică rock! Dacă n-aţi fost la Sibiu, nu puteţi vedea aşa ceva, adunat la un loc niciodată!

În aceste zile (9-18 iunie), la Sibiu se desfăşoară Festiivalul Internaţional de Teatru (FITS), ediţia 24.

Am beneficiat de o felie din acest festival, o felie de trei zile din ceea ce mi se pare a fi cel mai mare „tort festival" din câte am gustat vreodată. E greu să asimilezi tot ce îţi oferă Sibiul ca oraş şi ca fenomen artistic în aceste zile. De fapt, e imposibil. Şi mă refer la faptul că e greu de asimilat chiar şi ceea ce ai îngurgitat, pentru ca ai nevoie de o bună „digestie mentală", ca să înţelegi, cât de cât, reţeta, în ansamblu şi pe părţi. Dar, e bine şi aşa, ai înghiţit, mergi mai departe, înghiţi iarăşi, cât te ţin puterile, şi rafinezi mai târziu.

Străzile sunt inundate de turişti, astfel încât sunt momente în care trebuie să lupţi ca să te strecori printre oameni şi să ajungi la destinaţia dorită. E drept că oamenii sunt, în general, binevoitori, îţi fac loc, se pun în dungă, îţi zâmbesc, se scuză în diferite limbi, indiferent dacă sunt americani, coreeni, germani, belgieni sau... reşiţeni. Sunt sute de mii de oameni care consumă cultură, îngheţată, gogoşi, ciorbe, fripturi, medicamente... Evenimentul e o uriaşă industrie, care atrage bani din buzunare de pe toate continentele.  De fapt, pe toată perioada festivalului Sibiul se măreşte cu peste un milion de oameni!

Cât despre spectacolele teatrale, fie de sală, fie stradale, ele se desfăşoară concomitent în zeci de spaţii. În total sunt peste 70 de locuri, în Sibiu, în Mărginimea Sibiului, în săli de spectacole, în biserici, în cetăţi, în hale de fabrici, unde artişti din toată lumea prezintă spectacole din cele mai diverse, spectacole duse până la „nebunie". Sloganul festivalului, anul acesta, este „Mai multă iubire", dar, în opinia mea, zicerea poate fi completată cu sintagma „mai multă nebunie", fiindcă artiştii au împins limitele spectacolelor şi limitele proprii dincolo de normal. Cel puţin, dincolo de normalul acceptat până ieri. De exemplu, două actriţe au jucat într-un bazin cu bucăţi de gheaţă, iar în altă parte, în spectacolul lui Purcărete, „Metamorfoze", actorii  au jucat tot spectacolul într-un bazin cu apă până aproape de genunchi. Sunt spectacole de la care ieşi năucit şi te întrebi ce îi împinge pe actori să accepte acest sacrificiu! Banii? Gloria? Gloria în niciun caz, fiindcă, cel puţin în cazul lui Purcărete,  actorii  sunt într-un fel depersonalizaţi, într-un spectacol măreţ, ce-i drept.

Festivalul acesta o fi însemnând iubire, dar e şi nebunie. O nebunie frumoasă, totuşi.  Şi tot la acest festival, am văzut un spectacol, desfăşurat într-o hală, la „Fabrica de Cultură”, care e unul din cele mai complete şi complexe, dure şi delicate, emoţionante şi inconfortabile spectacole văzute de mine vreodată: „Deşteptarea primăverii” , de Frank Wedekind, în regia lui Vlad Cristache, o producţie a Teatrului Mic Bucureşti.  

De aceea zic, mergeţi la Sibiu în aceste zile! Veţi vedea o altă ţară! O altă lume!