O zi, o singură zi calendaristică a mai rămas din vara asta. La mare se încheie sezonul, berea, micii şi cazarea scad la preţ, hotelierii trag linie (unii, chiar obloanele) şi fac socoteala banilor încasaţi, în vie rugineşte frunza, ciorchinele aşteaptă să fie atins de mâna fecioarelor nepereche, mirosul pastramei de oaie pluteşte în aer, fetiţele îşi acoperă umerii şi genunchii bronzaţi, pădurea îşi schimbă culoarea, cocorii îşi iau catrafusele şi pleacă, în timp ce patronii din staţiunile montane pregătesc pachetele pentru Crăciun şi Anul Nou. Toamna e aproape, în timp ce iarna pândeşte la cotitură, precum un hoţ, de sentimente, ieşit la drumul mare.
Până aici, nimic spectaculos. Dintotdeauna s-a întâmplat aşa doar că, nu ştiu cum se face că, în timp ce unii se bucură de venirea iernii şi a zăpezii, care la un loc aduc profit, cei mai mulţi dintre români nu se duc cu gândul la toate acestea, ci la frigul din casele lor. Aşa a fost şi pe vremea lui Ceauşescu. Atunci plăteam, dar nu aveam căldură, apa caldă o primeam două-trei ore pe zi, iar curentul electric ni se lua când ne era lumea mai dragă. Până şi ţăranul îşi strângea familia pe lângă el şi dormeau toţi într-o singură cămăruţă, să economisească din lemnele din bătătură.
Astăzi, din economia ţării a dispărut noţiunea de „vârf de sarcină” al consumului de energie electrică din pricina căruia rămâneam în beznă seara, statul şi-a falimentat celebrele CET-uri, cetăţenii şi-au tras fiecare câte o centrală de apartament însă, cu toate acestea, în loc să fie bine, în casele celor mai mulţi români, tot frig este. Singurul lucru ce lipseşte e că nu mai sunt cei care ne îndemnau să mai punem o haină groasă peste halatul de casă în timp ce ne uitam la televizor ori servem ceaiul în bucătărie. Pur şi simplu, astăzi ne facem cald în locuinţă atât cât ne permite buzunarul. Aşa că, o facem de la sine, căutând soluţii. Uneori, dintre cele mai năstrusnice. Mai mult decât pe oricare popor din lumea asta, pe noi nevoia ne-a învăţat să facem de toate în viaţă. Chiar şi atunci când afară crăpau pietrele şi îngheţa viţelul în burta vacii.
Dar pentru că mai e o singură zi din această vară, să ne bucurăm de ea şi să nu ne mai gândim la ce va fi la iarnă.
RSS Feed