Programul pe care Primăria municipiului şi Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş îl organizează cu prilejul sărbătoririi Zilei Naţionale a României debutează joi, 30 noiembrie, la Cinematograful „Luna”, cu proiecţia filmelor „Sus ancora! Elias și secretul din Marele Port” (animație) – Norvegia, de la ora 11, „Santa Swap” (comedie) – Norvegia, ora 13, „Aniversarea” (dramă) – România, ora 15, şi „Amant dublu” (dramă, thriller) – Franța, ora 17, preţul unui bilet fiind de 10 lei pentru două persoane.
Aceleaşi filme vor rula şi vineri, 1 Decembrie, de la aceleaşi ore. Festivităţile prin care va fi sărbătorită Ziua Naţională vor începe la ora 12, în Piaţa Revoluţiei din faţa Primăriei, cu un Te Deum, urmat de alocuţiuni ale oficialităţilor, de depuneri de flori la Crucea Identității și Demnității Naționale, şi de parada militară. De la ora 13, în Piaţa „Gen. Ioan Dragalina”, va fi oferită o masă cu fasole şi cârnaţi, urmată de spectacolul folcloric cu Ansamblul „Doina Banatului” și invitații săi. De la ora 18, sala de spectacole a Casei de cultură va găzdui o seară lirică în cadrul căreia va avea loc spectacolul intitulat „La mulți ani, România!”, cu participarea soliștilor Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
Sâmbătă, 2 decembrie, de la ora 19, sub genericul „Teatru în zi de sărbătoare”, Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu prezintă la Casa de cultură comedia „Trei frați gemeni venețieni”, de A. Mattiuzz Collato, regia Mircea Crețu.
Duminică, 3 decembrie, de la ora 12, tot la Casa de Cultură „George Suru” va avea loc spectacolul pentru copii „Apolodor”, regia Virginia Vasilache, iar de la ora 18.30, „Omul care aduce ploaia”, de Richard Nash, regia Cosmin Crețu.