Menu

Articol

Ai noştri tineri

Pe vremea clasicului Abecedar, cel cu „Ana are mere”, elevii erau elevi, în sensul că îşi vedeau de lungul nasului şi de obligaţiile pe care le aveau - de fapt, una singură, aceea de a învăţa – iar dascălii erau respectaţi necondiţionat, chiar dacă unii dintre ei erau antipatici, pretenţioşi şi ne  mai băteau la palmă cu liniarul ori ne puneau la colţul ruşinii. Astăzi, când din bătrânul Abecedar nu a rămas nici măcar titlu, iar chestia cu „Ana are mere” este desuetă, rolurile s-au schimbat radical: profesorul este cel care şi-o ia pe cocoaşă de la elevul nervos, care se simte jignit că i se cere să facă linişte în timpul orei ori să înveţe.

Elevul din ziua de astăzi consideră că are doar drepturi, nu şi obligaţii, şi se crede buricul pământului. Se vede „jmecher”, cu muşchi lucraţi la sală şi telefon de ultimă generaţie, dar când e să susţină examenele de capacitate şi bacalaureatul nu e în stare să lege două cuvinte. În schimb, e bun să-şi „altoiască” dascălul, să-l umilească în faţa clasei, să le arate colegilor cine e „jupân”. Aşa cum s-a întâmplat într-o şcoală din Poroschia-Teleorman, unde un elev de 16 ani a pălmuit-o şi înjurat-o pe profesoara de Cultură civică, în timp ce restul elevilor filmau cu telefonul mobil şi se amuzau pe seama celor doi. În ce ţară din lume se mai întâmplă aşa ceva? În ce ţară din lume regulamentul şcolar se limitează în astfel de situaţii doar la scăderea notei la purtare? E drept că elevului i s-a întocmit dosar penal, şi a fost reţinut pentru 30 de zile, dar cum este minor, legea e de partea lui. În plus, profesoara a refuzat să depună plângere împotriva elevului-bătăuş gândindu-se, probabil, la eventualele consecinţe.

Fără să fiu maliţios, acest elev este rezultatul experimentelor făcut în numele reformei în învăţământul românesc. Ne place sau nu, culegem ce au semănat cei care conduc destinele şcolii de la noi. Până când un ministru al Educaţiei nu o va lua în barbă de la un elev nervos, lucrurile nu se vor schimba căci, s-a dovedit că, la noi, cu vorba bună nu se poate face nimic. 

Powered by Jasper Roberts - Blog