Menu

Articol

Doi tineri au scăpat nevătămaţi după ce s-au răsturnat cu maşina

În seara zilei de ieri, 12 februarie, doi tineri au fost implicaţi într-un accident produs după orele 22.00, pe pasajul superior Nera din Reşiţa.

„În timp ce un tânăr de 19 ani din Reșița conducea un autoturism pe pasajul superior Nera, către Muncitoresc, nu adaptează viteza la condițiile de drum, într-o curbă la stânga, pierde controlul direcției de mers, părăsește partea carosabilă și se răstoarnă în partea dreaptă de la o diferență de nivel de peste 20 de metri”, ne-a informat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În urma accidentului conducătorul autoturismului și o tânără de 18 ani din Reșița, pasageră pe scaunul dreapta față, au fost transportați la Spitalul de urgență Reșița, din fericire fără leziuni grave, nefiind necesară internarea.

Poliţiştii cărăşeni continuă cercetările față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 Cod Penal.

Polițiști rutieri recomandă conducătorilor auto să adapteze întotdeauna viteza la condițiile de drum și, mai ales pe timpul sezonului rece, să țină cont de faptul că aderența pneurilor la carosabil poate fi foarte diferită pe sectoare de drum succesive, datorită condițiilor meteo.

 

 

Powered by Jasper Roberts - Blog