Articol

De două zile am început să citesc o carte de filozofie. Nu era în programul meu de lectură, dar, am primit-o de la autor, care m-a măgulit cu afirmaţia că este convins că eu voi înţelege teoria sa filozofică. Mai mult, spunea că aşteaptă cu interes părerea mea despre carte, despre teorie. Deci, am început să citesc volumul, străduindu-mă să-l înţeleg, să nu năruiesc speranţa omului (filozofului). Nu vă obosesc acum cu filozofie, căci nu e locul în ziar. Ziarul suportă, pe lângă ştiri, anumite consideraţii filozofice, dar nu teorii întregi despre sensul existenţei. Nu spun, acum, nici numele autorului, e reşiţean, fiindcă vrea ca lansarea să fie o surpriză.

Aşa, şi citeam primele pagini şi nu puteam să nu observ cum autorul îşi alege cu meticulozitate „ingredientele” care, explicate, dezvoltate, asamblate, vor conduce la concluzia finală. Prin urmare, filozoful nostru ştia de la început ce vrea să demonstreze, unde vrea să ajungă. Bine, observaţia mea nu e de vreun mare spirit şi adâncime... filozofică. Aşa se întâmplă în toate cărţile, în toate teoriile! Da? Şi m-a vizitat o idee (filozofică), gata formulată în cuvinte, ca şi când mi-a fost dată: „Nimeni nu ajunge decât unde doreşte să ajungă. Sau nici acolo.” Dacă tot am formulat această idee, care îmi părea să fie un instrument de cunoaştere filozofică, însă neverificat, mi-am zis să încerc instrumentul pe cazuri particulare. Să vedem dacă funcţionează. Între timp, mi se făcuse foame. Aveam deja în cap (şi în stomac) o dorinţă; să mănânc orez cu ficăţei de pasăre. M-am apucat să gătesc, bineînţeles, alegând îngredientele! Mai întâi legumele, începând cu ceapa - regina bucătăriei, continuând cu ardei, dovlecel, ţelină, morcovi, încheind cu roşii. Am pus apă, ulei, în tigaie, am scos orezul, ficăţeii. Păi, vedeţi! Precum filozoful în cartea sa, aşa şi eu în bucătărie! Ştiam ce vreau să fac, unde vreau să ajung, la mâncare de orez cu ficăţei, aşa că mi-am ales ingredientele potrivite. Deci, formula, „Nimeni nu ajunge decât unde doreşte să ajungă. Sau nici acolo”, funcţionează în bucătărie. Cel mult puteam să ajung la mâncarea finală. Cel puţin, puteam să merg pe drumul către mâncarea finală şi să mă opresc sau să ratez (păi, da, că orezul se prinde uşor!).

Să verificăm şi alte cazuri particulare. Am un prieten care, ştiu de la el, din fragedă tinereţe dorea să devină poet. A fost, mai întâi, cocsar(!), apoi, poliţist(!), pentru a-şi câştiga existenţa. Între timp, a ajuns poetul Costel Stancu! Să-l luăm, de exemplu, pe Sorin Frunzăverde. Şi-a dorit să ajungă director de fabrică, apoi, prim-ministru. A ajuns şef de atelier şi ministru. Din diferite motive, drumurile i-au fost blocate, dar, a parcurs o bucată bună din ele. Formula funcţionează! Să-l luăm pe Liviu Dragnea. Visa să fie şef de partid şi prim-ministru. Nu contează ce partid, visul contează! A încercat cu PD-ul, a reuşit cu PSD-ul. Încă luptă să ajungă prim-ministru. Putem lua orice caz particular, de strungar, de electronist, de gestionar, de tenismen. Toţi se află pe unul din drumurile pe care şi le-au dorit, poate, blocaţi într-o anumită etapă, dar sunt pe drumul lor. Chiar şi boschetarul reprezintă un exemplu în acest sens. Să zicem despre „Boschetarul” din romanul lui Victor Nafiru, inspirat după un caz real. A dorit să ajungă la o femeie, să fie fericit cu ea. A ajuns, dar femeia era toxică pentru el, l-a mototolit, l-a ars, l-a abandonat, l-a aruncat la pubelă. Deci, e vorba despre o deraiere. Era pe drumul pe care şi-l dorea, dar a deraiat şi a fost aruncat de pe şine. Pentru că, „nimeni nu ajunge decât unde doreşte să ajungă. Sau nici acolo”!

Pot să zic şi despre mine. Din copilărie şi adolescenţă mi-am dorit să fiu fotbalist, pictor sau scriitor. Am fost şi fotbalist. Prin clasa a şaptea am fost talentatul generaţiei mele. Apoi, nu ştiu cum, talentul mi s-a risipit. Simţeam efectiv, că după ce zburasem pe terenul de fotbal, devenisem un împiedicat. Mai ales în comparaţie cu zborul anterior. Şi mi-am zis, dă-l dracu' de fotbal! Acum, scriu şi pictez. Deşi, pe traseu, am fost strungar, lăcătuş, sindicalist.

Aşa şi cu omenirea. Îşi propune să ajungă într-o etapă în care toţi membrii săi să îşi poată urma visele, aspiraţiile, să fie fericiţi! Nimeni şi nimic nu garantează că omenirea va ajunge unde doreşte să ajungă. Accidente se întâmplă! Mai mult, conform legii entropiei, care spune că odată cu trecerea timpului, totul se deteriorează, s-ar părea că omenirea nu va atinge acest obiectiv. Ori îl va atinge, pentru un timp oarecare, într-o formă imperfectă.