Lângă mine a explodat sunetul unui ceas deşteptător. Suna violent, insistent, lung, puternic, aşa că am tresărit şi m-am răsucit spre partea de unde se auzea alarma. Eram surprins şi intrigat, fiindcă nu mă mai trezeşte ceasul deşteptător de ani şi ani, de pe vremea în care mergeam la uzină, apoi, la radio, unde, adesea, programul începea de la ora 5 dimineaţa. De mult timp mă trezeşte alarma telefonului mobil, cu o melodie calmă, un blues liniştitor. Aşadar, mi-a sărit inima din loc! De parcă trebuia să mă scol, să mă îmbrac şi să fug la servici'. Dar, nu era dimineaţa şi nici nu eram în patul meu! Eram pe scaunul unui autobuz, din astea numite „balene albastre”, care asigură transportul local în Reşiţa, cu ochii pe geam şi gândul aiurea. Însă, era evident că suna ceasul şi toţi pasagerii au privit intrigaţi sau amuzaţi la femeia de lângă mine, care ţinea în mâini un ceas deşteptător, din acelea vechi, cu doi clopoţei lucioşi în formă de cupe întoarse cu fundul în sus. Ceasul parcă o frigea la mâini, fiindcă pornise alarma fără să vrea şi degetele îi tremurau nervoase, încercând să-l oprească învârtind cheiţele din spate. Observând că m-am foit lângă ea, mi-a întins ceasul. Nu vă supăraţi, nu ştiu să-l opresc, mi-a zis. Avusesem şi eu un astfel de ceas, marca ARADORA. De fapt, mai e şi acum, undeva pe un dulap, plin de praf, aşa că la atâta lucru mă pricep şi eu. În dreptul limbii care lovea clopoţeii avea o pârghie, un opritor, pe care l-am răsucit şi sunetul s-a oprit brusc. Ooo, mulţumesc! Nu mă pricep la ceasuri şi abia l-am primit. Dar, văd că merge! Atunci, m-am uitat la posesorul ceasului. Era o femeie nici bătrână, nici tânără, nici grasă, nici slabă, nici urâtă, nici frumoasă. Nu era îmbrăcată nici elegant, dar nici neglijent. Era o femeie pe care nici n-aş fi văzut-o, dacă nu avea ceasul deşteptător în mâini. Şi după ce ceasul a tăcut, nimeni n-a mai văzut-o!
Lângă mine a explodat sunetul unui ceas deşteptător. Suna violent, insistent, lung, puternic, aşa că am tresărit şi m-am răsucit spre partea de unde se auzea alarma. Eram surprins şi intrigat, fiindcă nu mă mai trezeşte ceasul deşteptător de ani şi ani, de pe vremea în care mergeam la uzină, apoi, la radio, unde, adesea, programul începea de la ora 5 dimineaţa. De mult timp mă trezeşte alarma telefonului mobil, cu o melodie calmă, un blues liniştitor. Aşadar, mi-a sărit inima din loc! De parcă trebuia să mă scol, să mă îmbrac şi să fug la servici'. Dar, nu era dimineaţa şi nici nu eram în patul meu! Eram pe scaunul unui autobuz, din astea numite „balene albastre”, care asigură transportul local în Reşiţa, cu ochii pe geam şi gândul aiurea. Însă, era evident că suna ceasul şi toţi pasagerii au privit intrigaţi sau amuzaţi la femeia de lângă mine, care ţinea în mâini un ceas deşteptător, din acelea vechi, cu doi clopoţei lucioşi în formă de cupe întoarse cu fundul în sus. Ceasul parcă o frigea la mâini, fiindcă pornise alarma fără să vrea şi degetele îi tremurau nervoase, încercând să-l oprească învârtind cheiţele din spate. Observând că m-am foit lângă ea, mi-a întins ceasul. Nu vă supăraţi, nu ştiu să-l opresc, mi-a zis. Avusesem şi eu un astfel de ceas, marca ARADORA. De fapt, mai e şi acum, undeva pe un dulap, plin de praf, aşa că la atâta lucru mă pricep şi eu. În dreptul limbii care lovea clopoţeii avea o pârghie, un opritor, pe care l-am răsucit şi sunetul s-a oprit brusc. Ooo, mulţumesc! Nu mă pricep la ceasuri şi abia l-am primit. Dar, văd că merge! Atunci, m-am uitat la posesorul ceasului. Era o femeie nici bătrână, nici tânără, nici grasă, nici slabă, nici urâtă, nici frumoasă. Nu era îmbrăcată nici elegant, dar nici neglijent. Era o femeie pe care nici n-aş fi văzut-o, dacă nu avea ceasul deşteptător în mâini. Şi după ce ceasul a tăcut, nimeni n-a mai văzut-o!
RSS Feed