Menu

Articol

Bărbat suspectat de pedofilie. Medicul legist nu confirmă agresiunea sexuală

O familie din Gârlişte trece prin momente greu de imaginat. Cele două nepoate au venit acasă la bunici şi au povestit că un bărbat le-ar fi ademenit în locuinţa sa şi le-ar fi agresat. Cele două fetiţe sunt verişoare primare şi la sfârşitul săptămânii trecute au stat la bunici. În sat, este un loc de joacă amenajat, iar fetele îşi petreceau mult timp acolo. Când au venit acasă, fetele au spus bunicii că bărbatul care stă chiar lângă par, le-a chemat în casă, le-a dat cu crema în zona intimă şi că nu se simt foarte bine.

Bunicul fetiţelor spune că acum fetele sunt bine, dar că sigur s-a întâmplat ceva, deoarece fetele au venit cu detalii despre locuinţa bărbatului, fapt ce ar confirma că cele două au intrat în casă. „Noi nu vrem decât să se facă dreptate şi să plătească cine e vinovat. Şi aşa toată lumea a exagerat şi nu vreau ca fetele să sufere mai departe. Până acum au fost şi la consiliere psihologică“, spune nenea Ion, bunicul celor două fete. Cercetările în acest caz sunt în curs de desfăşurare. Deocamdată, conform IPJ Caraş-Severin, în urma controlului medical, nu se confirmă agresiunea sexuală şi nici violenţă fizică. Oamenii aşteaptă să vadă ce va declara bărbatul atunci când va fi audiat şi ce vor spune şi martorii. În sat nu ar mai fi fost un alt caz de acest gen, dar unele persoane spun că omul şi-a pierdut soţia şi de atunci nu se mai comportă normal, mai ales că ar avea o afinitate pentru sexul frumos.

Powered by Jasper Roberts - Blog