Articol

De câteva săptămâni, nu-mi dă pace un anunţ care bântuie (aproape sinistru prin conţinutul său), Facebook-ul. O cunoscută editură (numele contează prea puţin sau chiar deloc) vinde cărţi la preţul de 7 lei şi ceva. Mai mult de atât, într-o altă postare se vorbea de reduceri consistente, care ajungeau până la 85 la sută. M-am frecat la ochi, ca nu cumva să am vedenii. Din nefericire, lucrurile stăteau întocmai.

Să nu credeţi că toate titlurile aparţin unor autori complet necunoscuţi. Nu, unele cărţi au semnătura unor scriitori consacraţi, apreciaţi şi respectaţi de-a lungul anilor. Evident că editura, care este o entitate economică, este interesată să-şi vândă marfa. Adică, cartea. Ajunsă în această situaţie, cu siguranţă calculele iniţiale sunt date peste cap. Nu o mai interesează profitul, ci să recupereze cât se mai poate din cheltuielile aferente tehnoredactării, tipăririi şi a altor servicii plătite de ea. Chiar dacă nu e perisabil, stocul de cărţii trebuie lichidat din când în când.

De ce se ajunge aici? În primul rând, pentru că românii s-au dezobişnuit să mai citească. Cu atât mai mult, să cumpere cărţi. O făceau pe vremuri, când tehnologia informatică se reducea la o televiziune alb-negru, la o convorbire telefonică pe care ţi-o asigura telefonista, şi cam atât. O întâmplare povestită mie de un prieten librar este emblematică pentru ce se întâmplă astăzi cu cartea şi cititorii noştri. Într-o zi, pe uşa librăriei sale din Reşiţa a intrat un copil, trăgând-o după el pe mama sa. Poate din curiozitate sau poate din dorinţa de a răsfoi măcar o carte cu coperţi frumos colorate, din sutele aranjate pe rafturi, copilul insista să mai rămână, la care femeia l-ar fi întrebat nedumerită: „Ce să facem noi aici? Tu nu vezi că e librărie?”

Ruşinat de reproşul mamei, copilul a pus capul în pământ şi a urmat-o spăsit, înţelegând că librăria este un loc bântuit de duhurile rele, în care nu trebuie să intre nici măcar ca să se afle în treabă.