Articol

Limba română, patria în care Nichita s-a născut şi n-a mai murit niciodată, este aerul pe care îl respirăm, aer de care, adesea uităm să ne bucurăm, fiindcă, pur şi simplu, este! Şi credem că aşa e natural, să fie! Numai că, precum aerul, uneori, limba română este poluată şi, atunci, ne intră în gât cu spini, ne zgârie şi ne doare. Alteori, e pură şi limpede, ca aerul de dimineaţă, într-o zi de duminică! Şi aduce sărbătoare pe strada noastră! Alteori, vine cu parfume fine, cu arome din vechime, aproape uitate. Curenţii răcoroşi din munţi sau calzi din câmpie, fluxurile de cuvinte şi expresii din limba română ne aduc în minte, inimă şi stomac, emoţii neaşteptate (sau aşteptate!).

Bunăoară, azi dimineaţă, cu totul neaşteptat, limba română a venit la mine pe chat. Iaca, ce să facă omul, duminică dimineaţa, altceva mai potrivit, decât să-şi consulte e-mailurile, feisbucu, SMS-urile. Şi, în marea de mesaje, unele adresate mie, altele lansate pur şi simplu în univers să-şi găsească, în timp, destinatarul, am dat peste o expresie uluitoare, ca o bijuterie fermecată, de la care nu-ţi poţi desprinde privirea, sufletul şi gândul. Nu mai descriu împrejurările, ci vă ofer expresia-bijuterie, despre care am aflat că vine de undeva din Ardeal, din Munţii Apuseni.

Expresia este aşa: „Femeie/fată, nu mai gândi atât, că ies copiii cu pene!” Ohoo! Ce vorbe sunt acestea?! Au parfum de vechi basme româneşti, dar şi mai multe straturi de mesaje venite din vremuri fără vârstă! M-am înfiorat, m-am amuzat, am gândit şi degândit! Primul înţeles, cel brut, care vine spre tine, cititor/ascultător, este că femeia, căci ei îi este adresat mesajul, nu trebuie să gândească. De ce? Pentru că rostul ei natural este să nască copii! Iar dacă femeia gândeşte, se schimbă rostul întregii lumi, se întâmplă lucruri cutremurătoare, cum ar fi că se nasc copii cu pene! E aici o evidentă prejudecată misogină. Dar, dacă ridici bijuteria de cuvinte în soare, îi poţi vedea strălucind şi faţetele de umor sănătos. În sensul că, las-o dreaq de filozofie, modul natural de a trăi viaţa e calea frumoasă, adevărată. Dacă complici şi lucrurile care se fac simplu şi natural de când lumea şi pământul, nu faci decât să deschizi cutia Pandorei. Şi ce grozăvenii pot ieşi de acolo! Balauri cu aripi de foc, maşini zburătoare cu ciocuri de fier, lumi paralele în care mişună monştri, zâne malefice, vârcolaci cu dinţi de inoxidabil. şerpi cu pene sau,... şi mai rău, copii cu pene! Interesantă, tulburătoare, nemaiauzită cugetare (pentru mine). E cumva, ca îndemnul acela al Împăratului din poveste, care găzduia pe cineva în palatul său. Şi îi punea tot palatul la dispoziţie, cu excepţia unei camere misterioase, care sub niciun chip nu trebuia deschisă! Şi, ce credeţi că făcea eroul nostru?! Desigur, se ducea glonţ la camera misterioasă şi de acolo ieşeau balaurii spaimelor. Vai, ce greşeală, ce necaz, ce nenorocire! Dar, vezi bine, tocmai din înfruntarea aceasta cu problemele, cu spaimele, eroul nostru devenea cu adevărat erou! Şi dacă nu se ducea să deschidă camera misterioasă, am fi adormit cu toţii, înainte să se termine povestea.

Până la urmă, cugetarea populară, care îndeamnă femeia să nu cugete mai mult decât e cazul, e o glumă fermecătoare. Foarte faină! Aşa şi este spusă, sub formă de glumă. E o glumă plină de înţelesuri şi subînţelesuri. Însă, indiferent de riscuri, omul, fie femeie sau bărbat, va cugeta, va crea şi îşi va crea probleme, se va duce întotdeauna să deschidă camera cu mistere. Fiindcă vrea să ştie!