În ultima şedinţă de Consiliu Local, liberalii reşiţeni nu au reuşit să treacă câteva proiecte de hotărâri iniţiate de ei. Două dintre acestea: achiziţionarea funicularului şi preluarea cu titlu gratuit a bazelor sportive Gloria şi Muncitorul, erau considerate foarte importante, în perspectiva derulării unor viitoare investiţii.
Aceeaşi soartă a avut-o şi proiectul de hotărâre privind reorganizarea Serviciului Public „Direcția de Asistență Socială” și înființarea Direcției de Asistență Socială, din subordinea Consiliului Local al Muncipiului Reșița, precum și aprobarea organigramei și a statelor de funcții ale acesteia.
Practic, prin reorganizarea Serviciului public se urmăreşte înfiinţarea funcţiei de director adjunct al Direcţiei de Asistenţă Socială. Neoficial, funcţia ar urma să fie ocupată de o liberală, care în trecut a servit intereselor politice ale PSD Caraş-Severin. Altfel spus, o funcţie cu dedicaţie doar pentru faptul că a trecut de la un partid la altul.
Gurile rele spun că, în afară de consilierii PSD, există şi liberali care nu agreează în totalitatea propunerea de înfiinţare a Direcţiei de Asistenţă Socială şi a funcţiei de director adjunct.
Mai mult ca sigur, proiectul de hotărâre va fi pe post de ciorbă reîncălzită într-o viitoare şedinţă de Consiliu Locală.