Menu

Articol

Toamna se numără bobocii, iar liberalii, sondajele!

Înaintea alegerilor prezidenţiale şi europarlamentare, liberalii sunt preocupaţi să ştie cum stau în sondaje, care este gradul de notorietate şi de încredere a populaţiei în politicieni. Totodată, testează intenţia de vot a românilor în perspectiva viitoarelor confruntări electorale.

După ce luna trecută au comandat un sondaj de opinie la Caransebeş, din care rezultă că vor câştiga fără probleme primăria în 2020, indiferent de numele contracandidatului PSD, iar pesediştii  Iova, Hurduzeu şi Mocioalcă, dar şi liberala Valeria Schelean-Şomfelean aproape că nu contează, iată că liberalii „recidivează” în materie de testare a opiniei publice.

Biroul Politic Judeţean Caraş-Severin a stabilit lista cu membrii PNL care vor face obiectul unui sondaj efectuat la nivel naţional de un institut de cercetare sociologică.

„E vorba despre un sondaj la nivel național, un sondaj făcut de o casă de cercetare sociologică în toate județele țării. Fiecare județ trebuie să propună șapte nume care să facă parte din această evaluare. De la PNL vor fi Valeria Schelean, Nelu Popa, Jaro Marșalic și cu mine, iar de la celelalte partide, domnul Tabugan, domnul Mocioalcă, iar al șaptelea se va alege între domnul Hurduzeu şi doamna Jivan”, mărturisea Marcel Vela, liderul PNL Caraş-Severin, vineri la prânz. Între timp, Luminiţa Jivan a avut câştig de cauză.

Powered by Jasper Roberts - Blog