Articol

La 3 iulie 1771 are loc momentul solemn al aprinderii focului celor două furnale reşiţene, Franciscus şi Josephus, sfinţite de călugărul franciscan Mihail Gozdici. Şi asta pentru că în urma păcii de la Pasarovitz (Pojarevac) -1718 -, Banatul a trecut sub dominaţia Imperiului habsburgic care, pentru a-şi asigura o sursă de venituri cît mai rentabilă şi pentru a-şi consolida dominaţia economică şi politică, a încredinţat reorganizarea Banatului generalului Mercy. În anul 1851 s-au produs pentru prima dată, la Reşiţa, şinele de cale ferată necesare liniei Oraviţa-Baziaş, iar, ceva mai tîrziu, în 1872, s-a produs prima locomotivă. Toate aceste elemente de istorie, patriotism şi mîndrie locală sînt ingredientul pentru putere. Reşiţa era o putere, atît în domeniul industrial, dar şi al organizării sociale, al finanţelor, al schimburilor economice, al culturii.

Dar, ce înseamnă putere? Extraordinar de sintetic, puterea înseamnă resurse, strategii şi...rezultate! Doar analizînd, fiecare în propriul fotoliu, fiecare element în parte ne putem da seama dacă deţinem, sau nu, puterea. Şi cînd vorbim de Naţiune şi Stat, celor trei alemente pomenite anterior îi mai adăugăm unul - esenţial, după părerea mea! -: prestigiul! În ciuda globalizării, deocamdată, referenţialul în studiile internaţionale de securitate îl reprezintă „statul naţiune”! Securitatea este definită ca securitate naţională, iar modelul operaţional al acesteia cuprinde, în primul rînd, o viziune clară asupra interesului naţional, dar şi o evaluare a resurselor. Interesul naţional al statului naţiune are consistenţă atîta timp cît în construcţia sa sînt integrate o serie de aşteptări şi deziderate sociale, numite „valori”: bunăstare, libertate, securitate, identitate (Ionel Nicu Sava, „Studii de securitate”, Ed. Centrul român de studii regionale, 2005, pag.155). Pe de altă parte, valorile ţin de structura culturii. Prin urmare, interesele sînt expresia unei cristalizări istorice a resurselor ideaţionale, a stilului de gîndire colectiv transferat instituţiilor politice care administrează chestiunile unei epoci (I.N.Sava, op.cit). Cu alte cuvinte, putem spune că sursa creşterii securităţii şi statalităţii este plasată în cultura naţională, pentru că mecanismele interne culturale sînt capabile să ofere modele alternative. Fondul cultural al unei naţiuni este sursa creşterii sale!

Astăzi, cu două zile înainte de Centenar, dacă ne uităm la statul-naţiune România, ce vedem? O încremenire în proiect! O societate anomică incapabilă să se mişte, dar să evolueze! O ţară, localizată în spaţiu, dar anacronică şi atemporală, pe care, pare, că nici Apocalipsa nu o va ajunge decît peste 100 de ani, distanţa care ne separă de lumea civilizată! Lumea îşi face o retrospectivă pentru a se putea pregăti de viitorul „joc”. România dezvoltă discuţii sterile, de secol 19, la toate nivelurile administraţiei. Avem o ţară mult prea polarizată social, conform specialiştilor. Clasa de mijloc este reprezentată de doar 3-5 procente, în timp ce ocupăm locul 2, după Rusia, în ceea ce priveşte numărul de oligarhi! Racordarea noastră cu Occidentul, spre care tindem, este inexistentă: infrastructura rutieră nu există, nici după 20 de ani, iar cea feroviară este o glumă proastă: viteza medie de deplasare a mărfurilor, pe calea ferată românească este de doar... 27 km/h! După 30 de ani de bulversare a sistemului de învăţămînt, constatăm că avem o slabă calitate a educaţiei pe "relaţii internaţionale", deci, nu avem specialişti care să comunice cu omologii lor de la Est de Szeged! Ne lipsesc şi studiile prospective în toate domeniile, dar „cunoaşterea” şi „expertiza”, resursele nr.1 în societatea sec.21, sînt date, sistematic, la oparte! Doctoratele politice par să nu se mai sfîrşească, în timp ce doctorii adevăraţi sînt dispreţuiţi! Priviţi în jur şi veţi constata că marea majoritate a „elitei” e construită pe loialitate şi nu pe competenţă! Un Banat care a fost construit pe meritocraţie, altfel decît Transilvania! Meritocraţia este neimportantă, important este, doar, să te pliezi pe discursul briliant al liderului!

Este România un stat puternic? Deloc! România este generator de insecuritate, iar factorii sociali care o generează sînt: sărăcia, subdezvoltarea, mortalitatea, scăderea demografică, bolile, epidemiile, alimentaţia articficială! Sfîrşitul unei lumi tihnite, în ultimii 30 de ani, pe putregaiul căreia, se naşte o altă lume, o altă orînduire, despre care nimeni nu poate să spună, cu exactitate, cum va arăta! Singura certitudine pe care o putem avea este lipsa de certitudine! Acest malaxor istoric este prielnic revoluţiilor şi reformelor structurale profunde. Precum în 1771 la Reşiţa!