Articol

Zilele trecute, presa din Germania titra sărbătorirea a 100 de ani de la anexarea Transilvaniei, fapt care a stârnit indignarea autorităţilor române. I s-a cerut preşedintelui Iohannis să protesteze pe lângă cancelarul Merkel. Nu ştiu dacă o fi făcut-o, că nu am auzit, încă de aşa ceva, dar poate o va face într-o bună zi cu soare şi umbreluţe de soare. Protestul nu trebuie să ne mire, în condiţiile în care ungurii abia aşteaptă prilejul să li se dea apă la moară pe un subiect atât de sensibil nu doar pentru ei.

Ştirea a fost difuzată de Deutsche Presse Agentur (DPA), agenţia naţională de presă, şi preluată cu copy paste de alţii, dovadă că peste tot în lume sunt ziarişti făcuţi la apelul bocancilor. Trecând peste acest moment nefericit, trebuie spus că postul de televiziude ZDF şi-a recunoscut greşeala şi a corectat informaţia difuzată, spunând că nu e vorba de anexarea, ci de aderarea Transilvaniei. Dacă cei de ZDF au avut bunul simţ să facă asta, cei de la DPA au continuat să ne sfideze. Ba, chiar să ne facă proşti, în sensul că nu ştim să interpretăm un text scris. Că nu ştim să citim printre rânduri. Şeful de la Deutsche Welle România ne-o spune de la obraz: „Cei ce susţin că termenul german «Anschluss» trebuie citit, în contextul Marii Uniri din 1918, într-o cheie negativă, peiorativă, în sensul unei «anexări», greşesc. Pentru fiecare om cu ceva cunoştinţe istorice şi/sau filologice, termenul folosit de agenţia germană de presă DPA, în acest context specific, marcat de emanciparea românilor din Transilvania şi de prăbuşirea imperiului austro-ungar, înseamnă ALIPIRE! Reacţiile vehemente din partea unor reprezentanţi oficiali români sau «corifei» ai presei româneşti mi se par pripite, exagerate şi deplasate”.

Altfel spus, tot noi suntem ăia ignoranţi, inculţi şi ţâfnoşi. Tot nouă ne sare ţandăra, în loc să le fim recunoscători celor de la DPA pentru că ne-au onorat cu o ştire despre Centenar. Sigur, nesimţirea există peste tot în lume, nu doar la noi unde eşti prostit în faţă de tot felul de mameluci cu statut de politician, ci şi în ţările pe care le luăm drept model. Şi mai este ceva, între „alipire” şi „unire” există o diferenţă ca de la cer la pământ, iar cei de la DPA ştiu foarte bine lucrul acesta. Atât de bine, încât îşi permit jocuri de cuvinte pentru a mai turna o picătură de venin şi ură într-o pagină a istoriei Europei.