Menu

şampanie

Tinerii Caransebeşului au schimbat prefixul şi au fost felicitaţi de primarul municipiului

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei oraşului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a găzduit joi, 28 septembrie, festivitatea de înmânare a Diplomelor de „Cetăţean al municipiului Caransebeş” celor 66 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul trimestrului al treilea al acestui an. Pe lângă primarul Felix Borcean, la eveniment au mai fost prezenţi viceprimarul Marius Isac, administratorul oraşului, Andrei Ungur, şefa de Cabinet al primarului, Diana Ţârdea, şi Marius Frăţilă, şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.

Ion Mocioalcă: „PSD propune pentru alegeri o echipă redutabilă”

Cea dintâi conferinţă de presă susţinută astăzi de PSD Carş-Severin în campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie s-a dovedit a fi una ca de încălzire, scurtă şi la obiect. Şeful social-democraţilor, Ion Mocioalcă a afişat o mină sobră şi reţinută, contrastând cu aceia care, după spusele sale, azi-noapte la ora zero, au băut şampanie, sărbătorind victoria în alegeri.

Powered by Jasper Roberts - Blog