Menu

Articol

Ion Mocioalcă: „PSD propune pentru alegeri o echipă redutabilă”

Cea dintâi conferinţă de presă susţinută astăzi de PSD Carş-Severin în campania electorală pentru alegerile parlamentare din decembrie s-a dovedit a fi una ca de încălzire, scurtă şi la obiect. Şeful social-democraţilor, Ion Mocioalcă a afişat o mină sobră şi reţinută, contrastând cu aceia care, după spusele sale, azi-noapte la ora zero, au băut şampanie, sărbătorind victoria în alegeri.

„Aşteptăm numărarea ultimului vot din seara de 11 decembrie, pentru a fi siguri de victorie. Avem experienţa unui astfel de moment, când seara ne-am culcat cu un preşedinte, (Mircea Geoană, n.r.), iar dimineaţa ne-am trezit cu alt preşedinte (Traian Băsescu, n.r.)”.

Mocioalcă este convins că PSD reprezintă astăzi o echipă aşezată, redutabilă care, aici în Caraş-Severin şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ, de trei mandate de deputat şi unul de senator. Deputatul cu cele mai multe mandate de parlamentar a mulţumit colegilor Ioan Benga, pentru că a înţeles să renunţe la locul eligibil de la Senat, şi Luminiţiei Jivan, pentru că a aceptat să facă rocadă cu Ioan Spânu la Camera Deputaţilor. „E o mare provocare pentru Luminiţa şi pentru toţi primarii pe care i-a ajutat cât timp a lucrat în minister”, a mai spus Mocioalcă.

La prima sa conferinţă cu adevărat importantă, Luminiţa Jivan a mărturisit că îşi va axa campania pornind de la realitatea cu care se confruntă tânăra generaţie. „În acest moment, viitorul tineretului este în afara României şi nu aici, acasă, aşa cum ar fi normal. Voi încerca să-i conving pe aceşti tineri să ni se alăture, deoarece PSD are soluţii în privinţa locurilor de muncă, a locuinţelor şi a unui trai decent”.

Ionuţ Chisăliţă, candidatul pentru Senat, a ţinut să precizeze că, în cazul în care va ajunge în Parlament, va milita pentru majorarea burselor studenţeşti şi a celor sociale şi va promova un amendament la legea ANL, în vederea creşterii punctajului în cazul persoanelor cu dizabilităţi care solicită o locuinţă socială. În plus, va propune ca în blocurile ANL să existe cel puţin un apartament destinat acestor categorii de persoane.

Ioan Spânu s-a referit la problemele cu caracter economic, cu trimitere directă la veniturile ce vor fi aduse în plus la buget. „Vorbesc de venituri generate de efectele de multiplicare din investiţii, altele decât cele din fonduri europene şi FSDI, venituri în plus din Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii, din fonduri europene, cu excepţia subvenţiilor pentru agricultură”, a mărturisit candidatul PSD pentru Camera Deputaţilor.

Powered by Jasper Roberts - Blog