Primul accident de circulație a avut loc ieri, 6 aprilie, în jurul orei 8, la intersecția străzilor Căminelor și Constructorilor din Municipiul Reșița. Polițiștii au stabilit că un tânăr în vârstă de 19 de ani, din Reșița, a condus un autoturism dinspre Calea Caransebeșului spre Cartierul Țerova, iar la intersecția celor două străzi, tânărul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism intrând în coliziune cu acesta, apoi a acroșat un alt autoturism, oprit în intersecție.