cărbune

Degeaba se chinuie politicieni de doi lei să scoată Europa din noi, că nu reuşesc. Ideea de Europă Unită, de Europă a Naţiunilor, pavăză a valorilor creştine, dar democratice, a libertăţilor şi siguranţei fiecărei naţiuni stă adînc întipărită în ADN-ul nostru naţional. Nici pe departe românii nu sînt genul “protecţionist” care să se conserve în interiorul unor frontiere vremelnice şi arbitrar trasate. Din contră!

Ştirea despre depozitul de cărbune mărunt, (re)descoperit în anul 2014, în valea pârâului Anina, a făcut înconjurul presei, probabil, şi ca urmare a renumelui acestui oraş minier, renume legat de cărbunele de calitate superioară, de anumite performanţe care au făcut Mina Anina cunoscută, ca de exemplu, faptul că a fost una din cele mai adânci mine din Europa, dar şi, din păcate, ca urmare a unor evenimente tragice petrecute în mină, evenimente soldate cu morţi şi răniţi.

Exploatarea cărbunelui depozitat în valea pârâului Anina a depăşit faza de poveste frumoasă şi pare că devine realitate. Ambiţia primarului Aninei, Gheorghe Românu, de a scoate bani pentru oraş din „piatră seacă”, mai bine zis din cărbunele granule, aruncat de pe vremea când funcţiona mina, a ajuns în faza în care se caută un cumpărător. Până anul acesta explotarea cărbunelui nu s-a putut face din cauză că lui Românu îi lipseau două hârtii. Nu avea autorizaţia de mediu şi licenţa pentru exploatare de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM).

Mina Anina a devenit istorie şi legendă. Exploatarea de cărbune a fost deschisă în 1790 şi mina s-a tot mărit şi adâncit, la sfârşitul secolului trecut ajungând să fie cea mai adâncă din Europa, cu orizonturi de exploatare până la adâncimea de un kilometru şi 250 de metri. În mina Anina au muncit generaţii după generaţii de mineri, mulţi veniţi din alte colţuri de ţară, atraşi de locurile de muncă bine plătite şi... sigure.