Articol

Degeaba se chinuie politicieni de doi lei să scoată Europa din noi, că nu reuşesc. Ideea de Europă Unită, de Europă a Naţiunilor, pavăză a valorilor creştine, dar democratice, a libertăţilor şi siguranţei fiecărei naţiuni stă adînc întipărită în ADN-ul nostru naţional. Nici pe departe românii nu sînt genul “protecţionist” care să se conserve în interiorul unor frontiere vremelnice şi arbitrar trasate. Din contră! Minţile luminate nu pot fi ţinute captive! Şi, poate, această captivitate între bariere şi garduri de sîrmă ghimpată a fost una dintre motivele pentru care regimul comunist din România a fost atît de detestat!

Istoria, nu cea pe care o învaţă astăzi, în şcoli, copiii noştri, ne arată că înaintea Uniunii Europene, înaintea chiar a Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oțelului – fondată în 1951 şi bazată pe cărbunele renan şi minereul de fier lorenez , cu un sfert de secol înainte, ideea de Pan Europa a izvorît din minţile luminate trăitoare în acest spaţiu istorico-geografic pe care-l numim astăzi, România.

În 1923, Richard von Coudenhove-Kalergi (ai cărui strămoşi au trăit în Moldova, conform scriitorului Constantin Gane!) publică lucrarea Pan Europa, în care este expus, în linii mari, proiectul unei confederaţii europene. În 1924, Octavian Tăslăuanu publică lucrarea “Statele Unite ale Orientului”, în care îşi expune şi dezvoltă ideea coalizării statelor din estul Europei într-o federaţie, ca fiind singura soluţie de apărare împotriva agresiunii sovietice şi a revenirii Germaniei la statutul de mare putere. Şi studiul său porneşte de la ideea confederativă, explicînd că singura soluţie ca statele europene să mai poată fi un actor important pe scena globală, este crearea unei confederaţii eropene, o forţă politică, economică şi militară care să conteze.

Octavian Codru Tăslăuanu, născut la 1 februarie 1876, a fost unul dintre intelectualii vechiului Ardeal, care între 1902 şi 1906 ocupă postul de secretar la Consulatul General al României de la Budapesta şi editor al revistei Luceafărul. Contele Istvan Tisza, protestează, în 1904, la Consulatul românacuzîndu-l pe Tăslăuanu de iredentism! În 1914, la izbucnirea războiului, Tăslăuanu este mobilizat ca locotenent şi trimis pe frontul din Galiţia în fruntea românilor transilvăneni. Profită de un concediu de refacere la Mehadia, la 1 mai 1915 şi trece munţii, clandestin în România.

Apariţia statelor naţionale, după Primul Război Mondial, îl determină pe Tăslăuanu să spună că „Europa continentală, fărîmiţată în state mărunte, otrăvită de duşmănii, va deveni, fatal, o pradă”, ideie ce, se pare, că I s-a sedimentat pe perioada concediului la Mehadia!

Statele Unite ale Orientului s-ar sprijini pe frontierele naturale „mai puţin Polonia, la est şi la vest s-ar sprijini pe Caucaz şi Alpi, iar în centru pe Carpaţi şi pe Balcani, apoi pe Dunăre, Dardanele şi Bazinul Oriental al Mediteranei. Confederaţia ar fi scăldată de şase mări (Caspica, Neagră, Egee, Mediterană, Adriatică şi Baltică). Statele confederaţiei, după popoarele predominante şi mai importante, s-ar împărţi: 2 state latine cu 56,77 milioane de locuitori, 4 state slave cu 57,64 milioane de locuitori, 4 state turanice cu 26,1 milioane locuitori; iar restul ar avea 24,23 milioane de locuitori”.

„Ideile călăuzitoare de la temelia confederaţiei orientale ar fi: desăvîrşita libertate religioasă, culturală şi naţională a popoarelor ce ar constitui-o; pe lîngă independenţa statelor s-ar garanta şi autonomiile naţionalităţilor, în cadrele suveranităţilor naţionale, toate împreună alcătuind unităţi organizate pentru a presta maximul de activitate. … Confederaţia ar avea o constituţie în spiritul Statelor Unite ale Americii de Nord”.

Tăslăuanu a fost un vizionar. El a preconizat că: „Pericolul rus şi german e real şi cu mult mai mare decît antagonismele dintre statele chemate să constituie Confederaţia Orientală (Obsesia europeană, ed. Scipta, Bucureşti, 1996)”. „Germania, şi mai ales Rusia, nu vor renunţa de bunăvoie la visurile lor de expansiune şi cucerire”, sau „Germania nu va renunţa la ideea revanşei; chiar cu preţul zdrobirii Europei, ea se va răzbuna”!

Astăzi, după 12 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană deţinem Preşedinţia Consiliului Uniunii, dar Octavian Codru Tăslăuanu nu are o statuie alături de părinţii fondatori ai Uniunii Europene. Pentru că, aşa sîntem noi: uităm, întotdeauna, de cei care ne-au adus acolo unde sîntem!