Vineri, 4 august, ca urmare a Codului Roșu de caniculă, Primăria Caransebeș, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, a suplimentat numărul punctelor de revitalizare de pe raza municipiului. Astfel, pe lângă cele trei puncte existente deja în cartierul Pipirig (Drogheria Lexus), Centrul Civic (Farmacia Catena) și Piața Agroalimentară, în aceste zile, în care temperaturile pot ajunge la 42 de grade Celsius, vor mai funcționa încă două puncte de revitalizare, în cartierul Pipirig (Farmacia Punkt) și pe strada Mihai Viteazul (Farmacia Medofarm, vizavi de Bancpost).