Menu

Caniculă

Caransebeşenii, la „umbra” administraţiei locale

În aceste zile caniculare, când a fost instituit chiar Codul Portocaliu, administraţia locală a municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a luat o serie de măsuri. Astfel, structurile din subordinea Primăriei, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare, asigură stropirea cu apă a străzilor şi instalarea unor puncte de revitalizare a populaţiei.

Canicula impune restricţii de circulaţie pe drumurile naţionale

În urma avertizării de cod portocaliu emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând cu data de 29.06.2017, între orele 12.00 – 20.00 vor fi introduse restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă autorizată > 7,5 tone, în judetele Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Caraş Severin.

Caransebeşul se pregăteşte de caniculă

În cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local Caransebeş, a fost aprobată trecerea Bazei de Agrement, respectiv a Ştrandului Municipal, din proprietatea oraşului, în administrarea, coordonarea şi gestionarea Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor” şi Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, din subordinea Primăriei, aşa cum s-a întâmplat şi anul trecut.

A venit toamna. La Oravița s-au înregistrat 28 de grade Celsius la ora 7!

Prima zi calendaristică de toamnă nu se deosebește cu nimic de cele din lunile iulie și august. Meteorologii anunță aceleași temperaturi năucitoare și avertizări de cod galben și portocaliu de căldură. La ora 7, la Oravița temperatura ajunsese deja la 28 de grade Celsius, ceea ce va duce la un disconfort termic accentuat pe timpul întregii zile. Potrivit prognozelor, situația se menține la fel până spre sfârșitul săptămânii când, cu puțin noroc, vor veni și ploile.

Restricții de circulație pe drumurile naționale din cauza caniculei

Foto: rador.ro

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă utilizatorii că pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi care tranzitează județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Botoşani, Iaşi, Bacău şi Vaslui va fi instituită astazi, până la ora 20, restricția de circulație pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, din cauza emiterii de către Administraţia Naţională de Meteorologie a codului portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog