Menu

Caransebeş

Felix Borcean, un primar sensibil şi responsabil!

După numirea Mihaelei Popovici la conducerea Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, unii s-au grăbit să spună că în Consiliul Local nu vor mai fi clinciuri între primarul Felix Borcean şi aleşii PSD.

20 de ani de Viitor la Caransebeş!

Reprezentanţii Asociaţiei „Viitor pentru România” au fost prezenţi la Caransebeş pentru a aniversa 20 de ani de când partea elveţiană se află alături de municipiu, prin diverse acţiuni umanitare sau îndreptate spre sprijinirea unor instituţii de învăţământ, organizaţii sau persoane nevoiaşe. Vicepreşedinţii Susi Vuillemin şi Christoph Oetterli au poposit la Liceul Tehnologic „Dacia”, unde, în biblioteca instituţiei de învăţământ, au fost primiţi de directorul Florin Bogdea şi de cadrele didactice de aici.

Caransebeşul a rupt Metalul în 12 bucăţi

Sâmbătă, 14 octombrie, pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş s-a disputat partida dintre Viitorul Caransebeş şi Metalul Bocşa, contând pentru etapa a VII-a Ligii a IV-a.

Partida a început însă cu presingul făcut de oaspeţi, care în primele minute au stat cu fundaşii la centrul terenului. Cu toate acestea, prima ocazie de a înscrie le-a aparţinut gazdelor, în urma unui contraatac purtat de Ciucur pe partea dreaptă, în minutul 4, acesta a centrat în careu, Dumitru s-a desprins din marcaj, dar, rămas singur la 6 metri cu portarul, a fost blocat de acesta.

Caransebeşul, asistentul medical şi Uniunea Europeană

Amfiteatrul Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Caransebeş a găzduit vineri, 13 octombrie, prima ediţie a Simpozionului Internaţional „Asistentul medical în Uniunea Europeană, prezent şi perspective”, manifestare organizată de Şcoala Postliceală Sanitară „Banatul” din municipiu, în parteneriat cu Şcoala Sanitară Postliceală „Carol Davila” din Petroşani.

Felix Borcean, primarul care vorbeşte în necunoştinţă de cauză?

Felix Borcean

Edilul şef al Municipiului Caransebeş a pornit o dispută cu propriul partid, dorind să-şi demonstreze corectitudinea în faţa electoratului care l-a propulsat într-o funcţie atât de responsabilă. În spiritul fair-playului care îl animă, i-a cerut lui Sorin Bejeriţă, care între altele este vicepreşedinte organizaţiei municipale pe care el o conduce, să demisioneze de la conducerea SC Cazare și Servicii Şcolare din subordinea Consiliului Local, despre care spunea cu cinism: „să nu-l plângem prea mult, că are din ce să trăiască. Este om de afaceri”.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog