Menu

Caransebeş

Luni, Cartierul Ţarina din Caransebeş rămâne fără apă

Locuitorii şi agenţii economici din zona Ţarinei, Caransebeş, vor rămâne fără apă potabilă la robinete, luni, 18 septembrie, între orele 9-17. Măsura se impune în urma solicitării SC Hidroconstrucţia SA, în vederea executării lucrărilor de reparaţii şi cuplării coloanelor de apă.

SC Aquacaraş Caransebeş îi sfătuieşti pe abonaţii săi să se aprovizioneze cu apă potabilă pentru a trece cu bine peste acest inconvenient.

Primarul Felix Borcean a deschis anul şcolar la foc automat

Luni, 11 septembrie, la fel ca şi anul trecut, primarul Felix Borcean a participat la festivităţile de deschidere a anului şcolar la o serie de unităţi de învăţământ din Caransebeş, însoţit de viceprimarul Marius Isac, de city-managerul Andrei Ungur şi de consilieri locali.

Prima instituţie de profil pe care a vizitat-o a fost Liceul Tehnologic „Decebal”, unde Mărioara Iova, directorul şcolii, i-a mulţumit pentru sprijinul acordat de administraţia locală, astfel încât, aici, actul pedagogic să se desfăşoare în cele mai bune condiţii.

Umbra lui Mura în şedinţa Consiliului Local Caransebeş!

O nouă premieră în Consiliul Local Caransebeş acolo unde, în şedinţa extraordinară de miercuri, 30 august, Gavril Ardeleanu, consilier PSD, i-a cerut primarului Felix Borcean două hotărâri  de consiliu datând din 2002, respectiv 2004, pe când primar la Caransebeş era Ioan Mura, decedat între timp, iar viceprimar, Valentin Dascălu, PSD, în prezent consilier local.

Natură moartă pe şantier arheologic: schelet cu pahar de bere

Municipiul Caransebeş se menţine în centru atenţiei istoricilor nu doar prin descoperirile arheologice din perioada romană, ci şi prin cele apropiate zilelor noastre, ca o dovadă că aceste locuri sunt încărcate de istorie. De data aceasta este vorba de urme materiale şi schelete umane ce datează din Evul Mediu, scoase la iveală lângă biserica medievală.

Primarul Caransebeşului, despre Sorin Grindeanu: „Ştia că va fi schimbat”

Sorin Grindeanu şi Felix Borcean

Felix Borcean, primarul municipiului Caransebeş, susţine că Sorin Grindeanu era la curent cu faptul că zilele sale în fruntea Guvernului României erau numărate. I-a mărturisit acest lucru cu prilejul întâlnirii dintre cei doi, în luna mai, atunci când fostul premier s-a aflat la Caransebeş pentru revederea cu foştii colegi de la Colegiul Naţional Traian Doda.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog