Menu

consilieri PSD

Liberalii fac mişto de PSD-işti: Mitingul lor e absurd!

Astăzi, sâmbătă 9 iunie, dr. Jaro Marsalic - prim-vicepreşedinte al Filialei Judeţene, Dănuţ Florea - consilier municipal Reşiţa şi Viorel Başag - preşedintele Organizaţiei Judeţene a Oamenilor de Afaceri Liberali, au susţinut o conferinţă de presă la sediul PNL din Reşiţa

Principala temă a fost legată de mitigul organizat de PSD la Bucureşti. „Marele Miting de la Bucuresti", cum îl persiflează liberalii.

După conferinţă, dr. Jaro Marsalic a făcut următoarea declaraţie de presă: :

La Caransebeş, ştrandul a scos consilierii PSD din şedinţă

Consiliul Local Caransebeş a fost convocat în şedinţă marţi, 11 iulie, la ora 9, pe ordinea de zi figurând mai multe puncte, trei dintre acestea vizând ştrandul. Înainte însă ca şedinţa să înceapă, cei şapte consilieri social-democraţi – doi dintre ei lipsind – s-au hotărât să părăsească sala, invocând, prin vocea lui Daniel Isac, faptul că, dacă ar fi avut caracter extraordinar, trebuiau înştiinţaţi cu trei zile înainte, iar dacă ar fi fost „de îndată”, în cadrul ei era necesar să se discute probleme urgente, în interesul comunităţii.

La Caransebeş, consilierii PSD au revenit la sentimente mai bune

După toate peripeţiile prin care a trecut proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii, pe o perioadă de şase luni, a contractului de comodat încheiat cu Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare, privind folosinţa gratuită a unui spaţiu situat în incinta Primăriei municipiului, în cele din urmă acesta a fost votat.

Iepuraşul nu a adus împăcarea în Consiliul Local Caransebeş

Şedinţa extraordinară de vineri, 14 aprilie, a Consiliului Local Caransebeş, deşi scurtă, a fost iarăşi una cu scântei, ba mai mult, la un moment-dat, primarul Felix Borcean a părăsit sala şi nu s-a mai întors.

Primarul Caransebeșului, despre consilierii PSD: „Niște șoricei supuși au devenit, brusc, tigri“

Felix Borcean

Felix Borcean, primarul liberal al Municipiului Caransebeș, a răbufnit după atâtea ședințe în care consilierii PSD, nouă la număr, au manifestat o atitudine de frondă față de toate proiectele de hotărâre supuse dezbaterii și aprobării. În opinia sa, social-democrații nu fac altceva decât să acționeze împotriva orașului. Acuzațiile grave au fost postate pe un site de socializare.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog