Menu

Consiliul Local Caransebeș

Horia Irimia: „Nu sunt un guru, totuşi vă informez!...”

Directorul economic al Primăriei Caransebeş, Horia Irimia, după ce, la începutul acestei săptămâni, a fost acuzat de PSD Caransebeşe că „îşi dezinformează şi îşi contrazice şeful”, adică pe primarul Felix Borcean, reacţioneză şi susţine că informaţiile prezentate de el în şedinţa de Consiliu Local Caransebeş pe luna februarie au fost corecte şi nu conţin nicio intenţie de contradicţie.

Mariana Bischof este membru nou al Consiliului Local Caransebeş

Începând de marţi, 30 ianuarie, Consiliul Local Caransebeş şi-a schimbat componenţa. Astfel, locul Dianei Aninoiu, consilier local din partea PSD, care şi-a dat demisia din acest for pe motiv de incompatibilitate, având calitatea de funcţionar public dobândită prin promovarea unui examen, a fost luat de Mariana Bischof, supleant pe lista de candidaţi a acestui partid la alegerile locale din data de 5 iunie 2016.â

Aceasta a depus marţi jurământul în faţa noilor săi colegi.

La Caransebeş, consilierii PSD au revenit la sentimente mai bune

După toate peripeţiile prin care a trecut proiectul de hotărâre privind aprobarea prelungirii, pe o perioadă de şase luni, a contractului de comodat încheiat cu Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare, privind folosinţa gratuită a unui spaţiu situat în incinta Primăriei municipiului, în cele din urmă acesta a fost votat.

Plăcuţelor de frână li se pune frână la Caransebeş

Şedinţa extraordinară a Consiliului Local Caransebeş de luni, 12 iunie, se anunţa a fi din nou una cu scântei, pe ordinea de zi figurând un proiect de hotărâre care viza organizarea unei licitaţii pentru vânzarea unui teren în suprafaţă de 21.650 mp. Solicitarea a venit din partea firmei TMD Friction, care, prin achiziţionarea respectivei suprafeţe, dorea să-şi extindă facilităţile de producţie existente la ora actuală, la Caransebeş.

Iepuraşul nu a adus împăcarea în Consiliul Local Caransebeş

Şedinţa extraordinară de vineri, 14 aprilie, a Consiliului Local Caransebeş, deşi scurtă, a fost iarăşi una cu scântei, ba mai mult, la un moment-dat, primarul Felix Borcean a părăsit sala şi nu s-a mai întors.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog