Menu

Cristina Ardeleanu

Marea Unire, sărbătorită cu mare fast la Generală 7 din Reşiţa

Sala de Sport a Şcolii Generale numărul 7 din Reşiţa a fost neîncăpătoare astăzi, 28 noiembrie. Cei peste 650 de elevi ai claselor primare au sărbătorit Centenarul Marii Uniri cu cântec, joc şi voie bună.

La o altfel de lansare de carte: „A cunoaşte judeţul Caraş-Severin este ca o victorie”

Moment editorial de excepţie, vineri, 19 octombrie, la Pensiunea  „Casa cu tei”, din Reşiţa. Un public numeros şi avizat, constituit în totalitate din cadre didactice, de la ciclul primar şi până la cel universitar, a fost prezent la întâlnirea cu Cristina Ardeleanu, care şi-a lansat cartea: „Elemente de geografie locală-judeţul Caraş-Severin”.

De Ziua Învăţătorului, „POVESTEA LOCULUI MEU” a premiat câştigătorii

Un adevărat manual de istorie contemporană, o enciclopedie vastă şi deloc copilărească, a fost lansată ieri, cu ocazia Zilei Învăţătorului, dovedind că Domnul Trandafir trăieşte oriunde există suflete deschise şi minţi luminate. POVESTEA LOCULUI MEU, un volum de 350 de pagini, este rezultatul final al proiectului cu acelaşi nume, derulat pe parcursul unui an, între 2016 şi 2017, de elevi şi învăţători de la şcolile din judeţul Caraş-Severin.

Powered by Jasper Roberts - Blog