Aseară a căzut cortina peste Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă”, Reşiţa, 2017, ediţia a 3-a. Au fost unsprezece zile de festival cu câte două-trei spectacole în fiecare zi, un program dens cu drame, comedii, tragedii, tragi-comedii, cu teatru-dans, cu distribuţii în care a evoluat câte un actor sau cu mai mult de zece. A fost teatru clasic, modern şi postmodern. A fost un festival despre care mai mulţi critici, regizori, actori, spectatori, au spus că a fost cel mai bun festival de până acum de la Reşiţa şi unul din festivalurile remarcabile din ţară.