Universitatea „Eftimie Murgu“ Reșița (UEMR) trece prin cea mai neagră perioadă din întreaga ei existență. După ce în vară s-a aflat în mijlocul unui scandal legat de reținerea și trimiterea în judecată a unor profesori pentru fapte de corupție, universitatea a ajuns pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, fapt ce a obligat conducerea instituției să solicite fuziunea cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). De două luni profesorii nu și-au primit drepturile salariale, iar până la declanșarea grevei japoneze nu a fost decât un singur pas.