Menu

Articol

La UEMR, procesul de fuziune cu UVT a fost blocat în instanță

Universitatea „Eftimie Murgu“ Reșița (UEMR) trece prin cea mai neagră perioadă din întreaga ei existență. După ce în vară s-a aflat în mijlocul unui scandal legat de reținerea și trimiterea în judecată a unor profesori pentru fapte de corupție, universitatea a ajuns pe marginea prăpastiei din punct de vedere financiar, fapt ce a obligat conducerea instituției să solicite fuziunea cu Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). De două luni profesorii nu și-au primit drepturile salariale, iar până la declanșarea grevei japoneze nu a fost decât un singur pas. Colac peste pupăză, unul dintre liderii Sindicatului FIRES, Eugen Răduca, anunță că, împreună cu alt coleg, a blocat în instanță hotărârea Senatului UEMR privind fuziunea cu UVT.

În opinia sa, fuziunea nu reprezintă o soluție. Universitatea aparține comunității, iar angajații nu sunt acționari. Pe de altă parte, în așa zisul proces de fuziune, contestatarii spun că au fost multe nereguli.

„Această fuziune a început în mod neașteptat în vacanță, fără să fim anunțați, iar la prima sosire a celor de la UVT s-a adus la Reșița un expert imobiliar, ceea ce spune foarte multe lucruri. Nu vreau să îl acuz pe rectorul UVT, care a avut o atitudine normală din punctul de vedere al UVT. Este foarte bine pentru imaginea rectorului și pentru universitate să primească pleașcă toate clădirile pe care le vedeți aici și care au fost făcute cu eforturile comunității și toate conducerile UEMR au luptat pentru construirea a ceea ce s-a făcut aici, dar și la Coronini“, a spus Eugen Răduca.

Acesta îndeamnă comunitatea locală să lupte pentru ca Universitatea „Eftimie Murgu“ să rămână independentă, a reșițenilor și cărășenilor.

Eugen Răduca spune că punctele de vedere sunt împărțite cu privire la fuziune. El și cu alți colegi se opun unei fuziuni de acest gen. „Împreună cu un coleg am blocat în justiție, la Reșița, în contencios administrativ și fiscal, decizia Senatului. În acest moment, decizia de realizare a fuziunii nu este validă. Am atacat în instanță decizia, primul termen este pe 27 octombrie, iar în înscrisurile pe care le-am depus am arătat care sunt motivele. Demersurile de fuziune nu sunt oprite, merg înainte, dar fără valore din punct de vedere legal. În ceea ce mă privește, voi lupta pe toate căile legale și mă opun acestei fuziuni. A fost lansată invitație de fuziune doar către UVT, fără ca noi să știm. Discutând la universitățile politehnice din Timișoara și București, reprezentanții acestora ne-au spus că nu au primit nicio invitație pentru negociere. Nu vreau să spun că decizia cu UVT este sută la sută dezastruoasă, dar nu este corect sub aspectul procedurii și al desfășurării. Cred că sunt interese personale și sunt destule lucruri care ar putea să dovedească acest lucru“, a precizat Răduca

Powered by Jasper Roberts - Blog