Menu

Articol

Un prim pas spre revenirea la şefia ISJ Caraş-Severin. Adrian Doxan a câştigat, la Curte, procesul cu MEN

Adrian Doxan

În urmă cu un an, în luna august 2017, Adrian Doxan a fost revocat din funcţia de inspector şcolar general, printr-un fax trimis la ISJ Caraş-Severin într-o zi de vineri, după terminarea programului de lucru. Doxan avea să afle din presă despre Ordinul de revocare de la şefia inspectoratului.

La vremea respectivă, Adrian Doxan mărturisea: „Voi contesta în instanţă decizia de revocare, pentru că nu s-a respectat nimic din prevederile legii în ceea ce priveşte procedura de revocare. Eu am ocupat postul prin concurs şi am dreptul să mă apăr. Anul acesta am fost hărţuit cu controale, în urma unei plângeri anonime. Niciun control nu s-a finalizat cu vreo concluzie, cu vreun raport. În sfârşit, au făcut ce-au făcut, sunt sigur că din motive politice. Cu siguranţă, vor să numească un inspector-şef pe criterii politice”.

Şi s-a ţinut de cuvânt şi a făcut plângere împotriva Ministerului Educaţiei Naţionale. După  un  an de judecată, instanţa Curţii de Apel Timişoara s-a pronunţat în acest caz: „Admite cererea formulată de reclamantul Doxan Adrian în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale. Dispune anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr.4697/18.08.2017 privind revocarea reclamantului din funcţia de Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Caraş-Severin. Dispune repunerea reclamantului în situaţia anterioară emiterii Ordinului sus menţionat, în sensul reintegrării în funcţia de Inspector Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Judeţean Caraş-Severin şi, totodată, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri echivalente drepturilor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantului, actualizate cu indicele de inflaţie, de la momentul revocării din funcţie până la reîncadrarea în funcţia deţinută. Dispune obligarea pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 650 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei azi, 03.10.2018”, se arată în soluţia pronunţată ieri de instanţă. 

Powered by Jasper Roberts - Blog