Menu

distracție

România o arde pe distracţie!

E mare sărbătoare în toată ţara. Ieri, că a fost zi de rugăciuni în biserici şi în mânăstiri, azi, mâine şi poimâine, ba, chiar şi răspoimâine, e liber la distracţie, pentru că aşa este dat să petreci după un post în care, zice-se, tot românul s-a abţinut de la mâncare de dulce, alcool şi dezmăţ.

Munca sau distracţia!

Când erau supăraţi, obosiţi, tracasaţi, plictisiţi, îngrijoraţi, părinţii noştri din veacul trecut vorbeau despre muncă. Când noi, copiii, făceam vreo prostie, ne povesteau despre muncă, dacă luam vreo notă proastă, ne povesteau despre muncă, dacă ne uitam la televizor, ne vorbeau despre muncă, dacă veneam murdari de la joacă, ne vorbeau tot despre muncă.

Ploaia de vară nu a reuşit să strice distracţia de Ziua Copilului la Reşiţa!

În această după-amiază, de 1 Iunie, până spre seară, copii, părinţi şi bunici, chiar şi străbunici(!), au sărăbătorit împreună Ziua Copilului, în Parcul Tricolorului din Reşiţa. În parc, au fost organizate ateliere de pictură, face painting, desene pe asfalt, karaoke, ateliere de sculptură, confecţionat turtă dulce şi alte surprize oferite de voluntarii Mansarda.

Trei zile de sărbătoare la Oțelu Roșu

Vara aceasta s-a dovedit bogată în petreceri organizate în orașele județului. Pe lângă ruga devenită tradițională în ultimi ani, iată că administrațiile locale au intuit faptul că oamenii se pot distra la fel de bine și la manifestarea „Zilele orașului“. Unii cu bani de la buget, dar și de la agenții economici, alții doar din chiverniseala de peste an. Ca în povești, sărbătoarea ține trei zile, iar de la ea nu pot lipsi artiștii, muzica pentru toate toate gusturile, voia bună, micii și berea.

Primarul Luca Mălăescu a inaugurat zona de sport şi divertisment „Gura Jgheabului”, din Oţelu Roşu (VIDEO)

Lacul lebedelor - Gura Jgheabului

Zona de agrement „Gura Jgheabului” din Oţelu Roşu a fost amenajată pentru sport şi divertisment, prin efortul Consiliului Local Oţelu Roşu, iar dotările realizate pe malul râului Bistra au fost inaugurate astăzi, în prezenţa primarului Luca Mălăescu, a unor consilieri locali, angajaţi din primărie, invitaţi şi locuitori ai oraşului. Au fost şi câteva zeci de copii, care au luat cu asalt hidrobicicletele de pe lacul artificial, amenajat la „Gura Jgheabului”.

Powered by Jasper Roberts - Blog