„Enciclopedia Banatului – vol. I, Literatura” a fost prezentată, astăzi, la Reşiţa, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu prilejul „Zilei Internaţionale a Poeziei”. La eveniment au participat o parte dintre autori, în frunte cu iniţiatorul realizării enciclopediei, prof. univ. dr. Crişu Dascălu, cu coordonatorul principal al colectivelor care au trudit la realizarea enciclopediei, prof. univ. dr. Doina Bogdan-Dascălu, precum şi cu editorul volumului, conf. univ. dr. Ioan David. Printre prezentatorii volumului a fost şi criticul Gheorghe Jurma din Reşiţa.