Menu

Evul Mediu

S-au descoperit alte oseminte medievale în centrul Caransebeşului!

Zilele trecute, pe şantierul arheologic din vecinătatea bisericii medievale aflate în centrul civic al municipiului Caransebeş a fost descoperită o a doua serie de oseminte, mult mai bogată decât prima şi mai bine conservată. Este vorba despre un număr de nouă schelete umane, aşezate în morminte succesive, poziţionate unele peste altele, pe şapte nivele, după cum se estimează.

Natură moartă pe şantier arheologic: schelet cu pahar de bere

Municipiul Caransebeş se menţine în centru atenţiei istoricilor nu doar prin descoperirile arheologice din perioada romană, ci şi prin cele apropiate zilelor noastre, ca o dovadă că aceste locuri sunt încărcate de istorie. De data aceasta este vorba de urme materiale şi schelete umane ce datează din Evul Mediu, scoase la iveală lângă biserica medievală.

La Caransebeş s-au găsit morminte cu schelete din Evul Mediu!

Anul acesta, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş a iniţiat o campanie arheologică, în colaborare cu alte instituţii de prestigiu din ţară, dar şi din străinătate. În cadrul conferinţei de presă susţinute marţi, 25 iulie, managerul muzeului, dr. Adrian Ardeţ, a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor care se desfăşoară în acest moment în municipiu.

Powered by Jasper Roberts - Blog