Menu

Festivalul Internaţional Porţile Poeziei

Festivalul „Porţile Poeziei” de la Reşiţa, deschis către alte limbi şi culturi, dar şi patriotic!

La Palatul Cultural din Reşiţa s-a încheiat, în această seară, Recitalul de poezie, al poeţilor participanţi la Festivalul „Porţile Poeziei”, ediţia a 8-a. Pe secena Palatului Cultural au urcat poeţi din 12 ţări, printre care, Israel, Bulgaria, Japonia, Macedonia, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru, Rusia, Franţa, Cehia, Turcia, Belarus, Serbia, precum şi poeţi din Caraş-Severin şi timişeni, din Lugoj.

Festivalul „Porţile Poeziei” se încheie în Caraş-Severin, dar porţile poeziei rămân deschise!

Festivalul Internaţional de Poezie „Porţile Poeziei” se va încheia în această seară (sâmbătă, 27 mai), la Oraviţa, iar mâine, invitaţii din ţară şi din străinătate vor pleca pe la casele lor, ducând în toate zările mesajul festivalului privind „cea mai frumoasă religie, religia poeziei”, cum spunea un poet la festivitatea de deschidere.

Şi eu am fost la Călugăra!

Et in Călugăra ego! Am fost şi eu la Mănăstirea Călugăra, de sub Stânca Rolului, situată la mai puţin de 20 de kilometri de Oraviţa, în Munţii Aninei. Auzisem câte ceva despre frumuseţea locului, despre atmosfera tihnită, tainică, spirituală, care îţi poate fi hrană de suflet.

Poezie în cer, la mănăstirea Călugăra

Festivalul Internaţional „Porţile Poeziei” s-a încheiat, ieri, în spaţiul tainic şi spiritual oferit de Mănăstirea Călugăra, din munţii de lângă Oraviţa, unde poeţi din 18 ţări s-au adunat pentru un recital de poezie, susţinut în biserica mănăstirii, într-un ritual sacru dedicat cuvântului cu putere multă.

Mănăstirea Călugăra a fost zidită între anii 1860-1861, în locul în care, într-o peşteră ar fi locuit un pustnic. Conform mărturiilor credincioşilor locului, în acel spaţiu sfânt se auzeau cântări îngereşti, cu mult înainte de a se fi construit mănăstirea.

La Reşiţa s-au deschis Porţile Poeziei. „Avem de arătat o Românie tainică!”

Festivalul Internaţional „Porţile Poeziei” – 2016, ediţia a VI-a, s-a deschis oficial, ieri, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu participarea poeţilor din România şi din alte 17 ţări, cu organizatorii şi susţinătorii festivalului. În deschidere a vorbit poeta Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei pentru Cultură Caraş-Severin, iniţiatorul şi principalul organizator al festivalului.

Powered by Jasper Roberts - Blog