Menu

flori

Flori pentru angajatele Primăriei Caransebeș

Vineri, 8 Martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, primarul Felix Borcean și viceprimarul Marius Isac au oferit flori angajatelor Primăriei Caransebeş, în semn de prețuire.

Felicitările și florile au fost primite cu zâmbete, destinatarele mesajului celor doi fiind încântate de gestul celor care s-au gândit la ele în această zi de frumoasă sărbătoare.

Flori, sărutări de mâini, plecăciuni!

Graţiela Gavrilescu a fost primită vineri, la Reşiţa, ca un adevărat VIP al politicii româneşti. Întâmpinată în piaţa publică, cu flori, îmbrăţişări, sărutări de mâini, cu plecăciuni şi discursuri gâtuite de emoţie, amintind de alte vremuri. Doar fanfara de la Mercina a lipsit din decor, să fi fost complet tot tacâmul mioritic la care se apelează în astfel de  momente. 

La Reşiţa, în Săptămâna Mare, ouăle cresc în copaci şi florile înfloresc cât roata carului!

Târgul de primăvară a adus, în centrul civic al Reşiţei, mii de flori, precum şi produse alimentare şi agricole tradiţionale, de la cârnaţi, brânză şi murături, până la coase, topoare, mături şi linguri din lemn, dar şi mărfuri decorative şi artizanale. Să nu uităm răchia, pălinca şi vinul, tradiţionale şi ele.

Centrul Reşiţei a prins culoare în prima zi a Târgului de Primăvară

Încă de la primele ore ale dimineţii, centrul Reşiţei a fost animat. Producătorii invitaţi să participe la Târgul de Primăvară făceau ultimele pregătiri pentru a satisface toate dorinţele clienţilor. Zeci de soiuri de flori, perene sau doar de sezon, mici meşteşugari şi producători de bunătăţi din Banatul Montan vor fi prezenţi timp de o săptămână, la Reşiţa. Reşiţenii nu au stat prea mult pe gânduri şi au plecat acasă cu plasele pline.

Explozie de culori la Caransebeş

La Caransebeş, o explozie de culori aruncă în aer peisajul urban. În momentul de faţă, el este dominat de 10.000 de fire de lalele, plantate în scuarul de pe Str. Nicolae Bălcescu, parcul de la Mall sau rondourile din faţa Primăriei, precum şi în piaţetele din jurul sculpturilor amplasate pe Splaiul Sebeşului, precum şi pe Străzile Tudor Vladimirescu, Ardealului sau Ştefan Herce.

Pagini

Powered by Jasper Roberts - Blog